Deși în pușcărie, Dan Voiculescu se mișcă repede. Mai repede decât fostul său subaltern, deputatul de Argeș Daniel Constantin

# Voiculescu ar putea fi liber în 2016, înainte ca deputatul de Argeș să își poată plăti datoria pe care o are la patronul Antenelor

Încă de când era subalternul, la partid, al marelui șef Dan Voiculescu, deputatul de Argeș Daniel Constantin a contractat două credite uriașe de la acesta, unul de 100.000 de euro și unul de 195.000 de euro. Dan Voiculescu a fost condamnat, definitiv, în vara anului trecut, la 10 ani de închisoare. Vârsta, și mai ales talentele special îl pot scoate, din penitenciar, mult mai repede, chiar înainte ca deputatul de Argeș să își poată achita datoriile pe care le are la acesta. (L.G.)

Mogulul Antenelor a primit o condamnare de zece ani în Dosarul ICA

De când a ajuns în Penitenciarul Rahova, Dan Voiculescu pare că nu se mai oprește din actul creaţiei literare. Se vehiculează că ar fi scris 16 cărţi. Patru au fost deja aprobate de comisia din pușcărie și editate: „Economia românească”, la Editura Bibliotheca, „Dezvoltarea economică durabilă” , „Omenirea, încotro?” și „Investiții străine directe, vector al dezvoltării economice”,  la Editura Niculescu, scrie Evenimentul Zilei.
Mogulul Antenelor a primit o condamnare de zece ani în Dosarul ICA pe care a început s-o execute anul trecut, în luna august. Reprezentanții Administrației Penitenciarelor au explicat că Voiculescu poate fi eliberat condiționat, pe baza bunei purtări, după ce execută o treime din pedeapsă.
„Comisia de eliberare de la Penitenciarul Rahova se întrunește la o treime din pedeapsă”, a confirmat și avocatul Gheorghiță Mateuţ, pentru EVZ. Altfel spus, Voiculescu putea fi eliberat după 40 de luni de închisoare, în jurul datei de 8 ianuarie 2018. Însă activitatea de scriitor  îl poate scoate de după gratii mai devreme. Pentru fiecare două zile de muncă la o carte, condamnatului i se scad trei zile de detenție, dar nu mai mult de o lună. Cele patru cărți scrise deja îl scot acum pe data 8 septembrie 2017. Dacă mai scrie încă șase lucrări științifice (câștig de șase luni din pedeapsă) și mai și lucrează la atelierul de tâmplărie din penitenciar (în jur de două luni câștig din pedeapsă), „Felix” ar mai putea scădea opt luni din pedeapsă. Asta ar însemna că ar fi liber de Crăciun, în 2016, potrivit stiripesurse.ro
Cele două credite ale deputatului Constantin la mogulul Voiculescu sunt scadente, potrivit propriei declarații de avere, unul în 2016, altul în 2017. Daniel Constantin a rupt orice relații cu fostul său șef de partid. Voiculescu consideră că Daniel Constantin l-a trădat în dosarul ICA, dosar pentru care este acum închis. Același lucru îi este reproșat de întreaga familie Voiculescu deputatului de Argeș.
Laurenţiu Vasile, ginerele lui Dan Voiculescu, i-a trimis o scrisoare deschisă lui Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi preşedinte al PC. Constantin a fost ameninţat cu judecata, inclusiv cu cea divină, de Dan Voiculescu care consideră că fostul său pupil l-a trădat în dosarul ICA.
Ginerele lui Voiculescu spune că Daniel Constantin l-a trădat pe Voiculescu de dragul funcţiei, pomenind numele premierului Ponta.

Pentru Daniel
Ne cunoaștem de aproape zece ani și am împărțit de la patul de spital, halba de bere, bucuriile copiilor noștri, lacrimile soțiilor și până la zeci de mii de euro în vacanțe. Lumii întregi poți să spui ce vrei. Și poate tinerețea și figura ta inofensiva te ajută pe termen scurt să păcălești. Poate că dl Ponta te mai crede, dar când muști mâna care te-a hrănit, nici Dumnezeu, nici dl Ponta nu au cum să uite.Acum sunteți prieteni. Ce vei face însă cand dl Ponta nu va mai fi Prim Ministru? Chiar dacă dl Voiculescu ar fi fost un oarecare sau un dușman, tot nu aveai dreptul moral și legal să ascunzi adevărul, doar de dragul funcției. Ai mințit grav! Ai spus în prezenta mai multor persoane faptul ca Ministerul Agriculturii nu are niciun prejudiciu, dar că tu nu poți să declari asta pentru că îți strici imaginea. Adevărul va iesi oricum la suprafață, mai devreme sau mai târziu! Sunt lucruri în viață pe care odată pierdute, nu le mai poți recupera. Respectul este unul dintre ele. Ești un perdant!
Laurențiu Vasile (flux24.ro)

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea