Magnatul oțetului, Marian Drăgușin, l-a dat în judecată pe magnatul construcțiilor, Valentin Vișoiu

# Cel din urmă a construit, în cartierul Nord, Penny Market și i-a produs stricăciuni, astfel, primului

Cel puțin așa reclamă Marian Drăgușin, patronul Vinalcool Argeș S.A., firmă proprietară a imobilului – teren și construcție – situate în spatele Penny Market din cartierul Nord. Acesta susține că i-a fost solicitată permisiunea constructorului de a îi folosi proprietatea, în vederea organizării șantierului.
Astfel, constructorul, S.C. Conarg AG  S.R.L., s-a putut desfășura în voie pentru ridicarea cât mai rapidă a construcției supermarketului, știut fiind faptul că, în astfel de cazuri, termenele solicitate de beneficiar sunt scurte, și penalitățile de întârziere mari. Doar că, susține Marian Drăgușin, oamenii lui Vișoiu și-au văzut ”sacii în căruță”, au terminat ce aveau de făcut, și-au luat sculele și au plecat. Fără să aducă proprietatea sa în starea inițială, stare mult mai bună la momentul acordării permisiunii de folosire a terenului.
Marian Drăgușin: ”Au construit Penny și au intrat acolo, în nord, la mine. Dar au plecat fără să mai repare. În loc să repare, au lăsat terenul varză. Aveam acolo garduri, borduri, multe. Am estimat și un prejudiciu, nu știu cât este, am depus la dosar. Vreo 50.000 de ron...”
Dosarul a fost format abia la începutul iernii, la Judecătoria Pitești, așa încât primul termen a fost stabilit pentru 2 februarie 2016. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea