Turism meşteşugăresc la fabrica Argcoms. Mii de copii, din toată ţara, vizitează anual fabrica lui Moş Crăciun din Curtea de Argeş, Argcoms SCM

Fabrica lui Moş Crăciun din Curtea de Argeş, Argcoms SCM, a devenit, de la an la an, un punct de atracţie pentru cei mici. Anual,  mii de copii din toată ţara îi trec pragul pentru a descoperi meşteşugul globuleţelor din sticlă care împodobesc bradul de Crăciun şi pentru a se întâlni cu ajutoarele lui Moş Crăciun, spiriduşii, cei care lucrează efectiv la producerea acestor podoabe ornamentale.
Dacă în urmă cu şapte ani, de când meşterii Argcoms şi-au deschis porţile spre vizitare, treceau pragul fabricii circa două – trei grupuri de copii pe săptămână, acum meşterii Argcoms primesc vizite zilnice de la aproximativ 5 grupuri de copii în perioada octombrie – decembrie.  Astfel, cu acest prilej, mulți copii din toate colţurile ţării vin aici pentru a vedea cum se realizează globurile care împodobesc pomul de Crăciun. Mai mult decât atât, cei mici au posibilitatea de a-şi personaliza câte un globuleţ, sub atenta supraveghere a personalului îndrumător.
Din luna octombrie a acestui an şi până săptămâna trecută au vizitat fabrica de globuleţe din Curtea de Argeş aproximativ 10.000 de copii, activitatea desfăşurându-se până în data de 22 decembrie.
”Aceste activităţi se desfăşoară cam în tot cursul anului pe atelierul de ceramică. Începând din luna octombrie a acestui an, am fost vizitaţi de aproximativ 5 autocare pe zi, iar numărul total se ridică la 9.500 – 10.000  de vizitatori, până în momentul de faţă. Am fost vizitaţi de grupuri de copii din Craiova, Slatina, Piteşti, Bucureşti, Constanţa, Piatra Neamţ, Bacău, Buzău, Bârlad şi alte localităţi. Această activitate am pornit-o acum şapte ani cu un grup, două pe săptămână. Am îmbunătăţit activitatea fiindcă colaborăm profesional cu firme de turism. Oferim copiilor două ateliere, atelierul de ceramică şi atelierul pentru globuleţe din sticlă. Copiii participă la procesul de producţie. Am îmbunătăţit această activitate şi, de aceea, nu s-a dublat sau triplat, ci s-a înzecit adresabilitatea către noi. Mai avem şi un magazin de unde se pot cumpăra produse de artizanat, produse ceramice şi globuri de pom la preţuri de producător. Este o activitate care durează până în 22 luna aceasta. Pe urmă vom mai fi vizitaţi în timpul desfăşurării programului educaţional ,,Şcoala Altfel”, din luna aprilie, unde copiii participă la atelierul de ceramică, îşi modelează şi ei ce pot pe acolo”, ne-a declarat preşedintele Argcoms, Sandu Nichita.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea