Vicele Ionică jonglează lingvistic pe tema problemei ADP Pitești: ”Cei care nu mai au ADP regretă lucrul acesta. Şi noi regretăm, uneori, că-l avem...”

# Viceprimarul Cornel Ionică, despre ADP Piteşti: ”Nu întotdeauna suntem satisfăcuţi de ceea ce se întâmplă acolo”

Despre activitatea, de multe ori cu semne de întrebare, de la ADP Piteşti, am scris pagini întregi. Încă de pe vremea fostului director, Doru Iliescu, atrăgeam atenţia asupra achiziţiilor la supra-preţ pe care le făcea această instituţie (a se vedea, spre exemplu, cazul motorinei achiziţionate de la Dragon Oil Star la supra preţ).
În ultima perioadă, după modelul ,,Vin ai noştri, pleacă-ai noştri, noi rămânem tot ca proştii” sub conducerea noului director, Mircea Branişte, activitatea ADP Piteşti pare a

fi mai complicată, ba chiar mai bine ancorată cu o parte din mediul privat. Sigur că nu este ilegal, dar nu ştiu dacă este şi moral, mai ales că o parte din firmele apropiate lui Branişte le vedem adesea câştigând licitaţii organizate de ADP Piteşti.

Soţia directorului ADP Piteşti, angajata magnatului Cătălin Spătaru

O încrengătură nu chiar morală care face să-şi piardă din credibilitate directorul ADP Piteşti, Mircea Branişte, având în vedere că soţia sa lucrează la firma General Trust a lui Cătalin Spătaru. Încă de anul trecut atrăgeam atenţia asupra acestei legături dubioase între directorul ADP Piteşti şi magnatul Cătălin Spătaru. Tot în acest sens am prezentat şi un caz cu o licitaţie forţată de ADP Piteşti în favoarea firmei General Trust şi care a fost desconspirată în instanţă. Era vorba de o mega – licitaţie pentru asfaltarea mai multor străzi din Piteşti care îi fusese atribuită, iniţial, firmei General Trust, patronată de Cătalin Spătaru, dar în urma contestaţiei, ajunsă chiar la Curtea de Apel, depusă de Comesad Drumuri, s-a dovedit că procedurile de atribuire nu au fost întru totul corecte, astfel fiind reluate procedurile de achiziţie, unde în cele din urmă a fost desemnată câştigătoare firma de prestigiu, Comesad Drumuri.

Coincidenţă sau nu, după acest episod, la scurt timp această instituţie a fost vizitată şi de procurorii DNA.

Cornel Ionică:,, Nu întotdeauna suntem satisfăcuţi de ceea ce se întâmplă acolo”
Iată că, într-un final, activitatea ADP Piteşti a fost luată în vizor şi de reprezentanţii Primăriei Piteşti. Săptămâna trecută, în cadrul conferinţei de presă organizată de Primăria Piteşti la care au luat parte toţi directorii de instituţii subordonate primăriei, inclusiv directorul ADP Piteşti, viceprimarul Cornel Ionică s-a declarat, pe alocuri, nemulţumit de activitatea ADP Piteşti. În discuţia despre bugetul pe anul 2016, la proiectul de investiţii din Valea Mare, de amenajare şantier executat de ADP Piteşti, Ionică a ţinut să precizeze că uneori este nemulţumit de ceea ce se întâmplă la ADP.
”La amenajarea şantierului Valea Mare, acolo sunt foarte multe lucruri de făcut, lucrările se execută cu forţe proprii.  Cei care nu mai au ADP regretă lucrul acesta. Şi noi regretăm, uneori, că-l avem pentru că nu întotdeauna suntem satisfăcuţi de ceea ce se întâmplă acolo, o spun public, dar lucrările pe care le face cu ADP-ul nostru sunt la nivelul de 40 – 50 %. Sunt salariaţii tăi, utilajele tale şi nu depinzi de alte firme”, a declarat viceprimarul Cornel Ionică.
Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea