Mişcarea Populară a inițiat un proiect de lege pentru a-i sprijini pe tinerii absolvenți să își deschidă propriile afaceri

Deputații Mișcării Populare au inițiat în Parlament un proiect de lege pentru subvenționarea antreprenoriatului absolvenților. Inițiativa a fost înaintată marți, 23 februarie, Biroului Parlament al Camerei Deputaților de către președintele executiv al Mișcării Populare, Eugen Tomac.
,,Cred că ne preocupăm prea puțin, în Parlamentul României, de tineri. Vorbim mereu de pensii, mai mult sau mai puțin speciale, însă niciodată despre cum îi putem încuraja pe tineri să pornească pe propriul drum. Inițiativa legislativă pe care am depus-o astăzi este tocmai în sprijinul acestora. Este o măsură nouă, inspirată din practicile europene, care soluționează în mod natural, prin auto-ocuparea absolvenților, problema șomajului în creștere în rândul tinerilor”, a spus Eugen Tomac.
Propunerea legislativă modifică și completează Legea nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât tinerii în vârstă de până la 35 de ani, care intenționează să lucreze în mod independent, să poată beneficia de subvenționare.
,,Mişcarea Populară are ca obiectiv promovarea în politică a tinerilor şi încercăm, pe unde putem, să-i convingem pe tineri să candideze pentru funcţii de primari, consilieri locali, consilieri judeteni, pentru că suntem convinsi că doar din interior se poate schimba sistemul. Sperăm să aducem cât mai mulţi tineri în politică, a declarat Cătălin Bulf preşedintele Mişcării Populare Argeş.
Laurențiu Stoica

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea