Culmea culmilor: să vinzi Audi nemților! Premieră pe piața dealerilor auto: Euro Tehno Group, din Pitești, vinde mașini nemțești în Germania!

Euro Tehno Group a fost înființată în 2001, iar din 2003 a devenit distribuitor autorizat în județul Argeș a mărcilor Volkswagen și Audi, având o filială și în Târgoviște. Ce este interesant la acest dealer de mașini, este faptul că reușește să vândă mărcile nemțești, pe care le importă, chiar și în...Germania. De curând, un lot din luxoasele Audi Q7 a luat drumul patriei din care provin, asta după ce, anul trecut, numeroase autoturisme Volkswagen au ajuns, din Pitești, pe pământ german.
Contactat telefonic de redactorii Atitudine în Argeș, managerul firmei, Costin Bălângă, a negat în prima fază faptul că ar fi vândut mașini Audi tocmai în...Germania, după care a detaliat. Redăm mai jos dialogul avut cu patronul societății:
# Este adevărat că ați vândut, de curînd, un lot de autoturisme Audi, în Germania?
Costin Bălângă, manager: Nu!
# Dar, anul trecut ați vândut Volkswagen în Germania?
- Păi... am vândut și în România, și în Germania, și în alte țări. De ce?
# Ați vândut mașini nemțești în Germania, ni se pare cel puțin interesant...
- Păi, nu știu doamnă... întrebați și un alt dealer, nu știu de ce vi se pare ciudat! Nu e piață europeană, nu de asta a fost înființată, pentru mișcarea forței de muncă, dreptul de lucru în alte țări? Dacă e mașină românească adusă din Ungaria și vândută apoi în România, care e problema? Fabricile sunt și în Europa, și în America, în funcție de model. Haideți, că trebuie să închid, la revedere!

Cum în urma explicațiilor managerului societății Euro Tehno Group am rămas tot nedumeriți asupra traseului pe care îl urmează mașinile nemțești importate, care fac escală la Pitești, și au destinația finală în Germania, am întrebat și un alt dealer, de data aceasta de mașini italienești: „Sincer, nu am mai auzit de așa ceva. Este, într-adevăr, ciudat. Noi, dealerii, importăm, spre exemplu cazul nostru, mașini italienești, dar ca să le videm în România, nu în Italia. Este pentru prima dată când aud despre acest timp de comercializare de mașini.”
Încă o dată, se verifică proverbul că “românul este inventiv și descurcăreț”, iar dealerul piteștean reușește să vândă mașini nemțești, nemților. O afacere pur românească, care are rădăcini vechi în relațiile comerciale cu neamurile germanice, încă de pe vremea ocupației austro-ungare, când oltenii le vindeau austriecilor vin îndoit cu apă, de unde și termenul de “șprit”, dat peste cap cu amărăciune de bieții cumpărători, după ce descopereau ce au cumpărat.
Și, totuși, care este explicația? Cum se poate așa ceva? Ei bine, probabil că autoturismele respective sunt produse în America de Sud sau Asia, rezultând, astfel, un preț mai mic. Caz în care se pune întrebarea: neamțul știe?...
Carmen Buliga

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea