Scandalul parcării Trivale Mall, construită ilegal, reînvie

# Tudor Pendiuc – pîrîtul de serviciu # Prefectura atacă în instanță extinderea magazinului Trivale

Mall-ul Trivale, inaugurat de Winni Imobili în 2010, nu a avut, timp de doi ani, parcare, deşi ar fi trebuit să beneficieze de o asemenea dotare încă de la deschidere. Un amănunt peste care Consiliul Local Piteşti a trecut  mult prea uşor. La fel de uşor cum a trecut şi peste contravaloarea exagerată a costurilor de reproiectare a parcării, o cheltuială care, în cele din urmă, a făcut ca Primăria Piteşti să nu mai primească 126.000 de euro (plus TVA) din suma care i se cuvenea  în baza concesionării terenului pe care Wini Imobili s-a angajat să ridice parcarea, parcare construită, așa cum se va vedea mai jos, cu nerespectarea condițiilor legale.

Greșeală din pix a funcționarilor din Primărie. Au concesionat  un teren care nu le aparținea. Peste 5 miliarde de lei vechi – amenda plătită de toți piteștenii!

Într-un scenariu de bun simţ, inaugurarea Mall-ului Trivale, în toamna anului 2010, aşteptată cu entuziasm de piteşteni, ar fi trebuit să se facă simultan cu cea a parcării promise de investitor. În momentul în care cei de la Wini Imobili şi-au luat autorizaţia pentru extinderea Mall-ului Trivale, conform schiţei de autorizare se angajau să construiască şi o parcare cu aproximativ 100 de locuri. Nu a fost așa. Trivale Mall a pornit în aventura comercială fără parcare, aceasta fiind edificată ulterior.
Inaugurarea, fără parcare, a Mall-ului Trivale nu este decât una dintre neregulile care au reuşit să treacă de Consiliul Local. Pentru că nu avea la dispoziţie întreaga suprafaţă necesară pentru realizarea parcării multietajate pe care se angajase s-o realizeze, S.C. Wini Imobili primeşte de la Primăria Piteşti dreptul de concesiune asupra unui suprafeţe de 612,75 mp, în spatele mall-ului. Numai că se constată că 71 din cei 612,75 mp prevăzuţi în contractul de concesiune  nu sunt chiar ai Primăriei Piteşti, pentru că se suprapun cu o altă proprietate, aparţinând lui Constantin Istrătescu, motiv pentru care pe 19 octombrie 1011, Wini Imobili înaintează Primăriei Piteşti o adresă în care expune situaţia şi în care arată că, din acest motiv, nu va mai vira  Primăriei Piteşti venitul datorat. Mai mult, în respectiva adresă se specifică că este nevoie de o reproiectare a parcării, generată de reducerea suprafeţei de teren concesionate. Perfect justificat, numai că Wini Imobili vine cu nişte costuri uriaşe pentru respectiva reproiectare: 126.000 de euro, bani pe care societatea comercială pretinde să şi-i recupereze! Cum? Nimic mai simplu. Cade la înţelegere cu autorităţile locale!  Prin HCL 401/27.10.2011, societatea comercială ajunge să fie  exceptată de la plata venitului net aferent locurilor de parcare  în limita celor 126. 800 de euro plus TVA!

Autorizație de construcție ilegal emisă, din punctul de vedere al Prefecturii Argeș. Pârătul de serviciu – Tudor Pendiuc!

Mastodontul construit, pe post de parcare, de Wini Imobili a complicat destul de mult zona, care, și așa, era una aglomerată și complicată. Construirea, la bulevard, a Tribunalului Argeș, a fost bomboana pe coliva aglomerării zonei respective. Accesul spre parcarea cu pricina este, de multe ori, obturat total de dubele penitenciarelor care aduc deținuții la sălile de judecată. Ca să nu mai vorbim de clădirea parcării în sine, care s-a suit, efectiv, peste un bloc de locuințe, de trei etaje, construit în anii 60. Locatarii acestuia nu reușesc să mai vadă soarele decât la televizor. ”Unde s-a mai văzut așa ceva? S-au suit, efectiv, pe noi, nu sunt respectate distanțele minime, înălțimile, nu este respectat nimic. Pe noi ne-au băgat, complet, în umbră!”, ne declară C.E., locatar al blocului cu pricina.
Toate aceste supoziții sunt întărite de un control recent al Inspectoratului Regional în Construcții, control efectuat la Primăria Pitești. S-a constatat că autorizația de construcție a parcării Trivale Mall, emisă în martie 2012, nu respectă prevederile legale.
Interesant este și faptul că Prefectura Argeș a acționat în instanță firma – S.C. Wini Imobili S.A., și… pe Tudor Pendiuc, primarul municipiului Pitești. Nu Primăria Pitești, nu Consiliul Local Pitești. De parcă Tudor Pendiuc personal ar fi emis autorizația de construcție. Imediat, s-a născut bănuiala că este o acțiune formulată numai așa, de ochii lumii, și care, în cel mai ”rău” caz, se va termina cu o amendă administrativă. Apoi… autoritatea de lucru judecat va închide orice posibilitate de a se întreprinde ceva.
Primul termen este fixat pentru data de 26 septembrie, termen până la care locatarii blocului ”văduvit” de lumină s-ar putea să depună o cerere de intervenție în interes propriu, acțiune care ar putea complica lucrurile pentru cei care le vor liniștite. Vom reveni.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea