Gaze naturale cu miros penal la Bârla, Poiana Lacului și Lunca Corbului

# Corpul de Control al Ministerului Energiei – sesizare pentru posibile fapte de corupție pentru contracte încheiate, în Argeș, de Tehnologica Radion

Corpul de Control al Ministerului Energiei a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind posibile fapte de corupţie săvârşite de funcţionari din Ministerul Economiei în privinţa unor contracte încheiate cu firma Tehnologica Radion, deţinută de Theodor Berna, supranumit în presă şi “regele asfaltului”.

Instituţia a efectuat un control la Direcţia Generală de Petrol şi Gaze (DGPG) din cadrul Ministerului Energiei, care în anii trecuţi se afla în subordinea Ministerului Economiei, când cele două ministere nu erau scindate. Controlul a fost efectuat în urma unei sesizări primite pe Avertizorul de Integritate.
Astfel, potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului Energiei, publicat pe site-ul instituţiei, firma Tehnologica Radion a câştigat, în anii 2010-2011, contracte de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor naturale în mai multe localităţi din judeţul Argeş, fără însă a efectua investiţiile prevăzute prin contract.
Este vorba despre comunele argeşene Poiana Lacului, Bârla şi Lunca Corbului.

Investiții de minim 900.000 euro programate la Lunca Corbului și nerealizate

Primul contract, încheiat între Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de concedent, şi Tehnologica Radion, în calitate de concesionar, avea ca obiect concesionarea serviciului serviciului public de distribuţie a gazelor naturale în localităţi din comuna Poiana Lacului, judeţul Argeş şi o durată de derulare de 49 de ani.
Lucrările de investiţii angajate urmau să fie executate pe o perioadă de doi ani, respectiv 2010 şi 2011, acestea având o valoare minimă de 3,816 milioane lei (fără TVA), respectiv 900.000 euro (fără TVA).

Peste 1 milion de euro, investiții nerealizate la Bârla

În ceea ce priveşte contractul de concesiune a gazelor în comuna Bârla, încheiat în iulie 2011, cu o durată de 49 de ani, acesta prevedea realizarea unor investiţii minime de peste 4,662 milioane lei fără TVA (1,085 milioane euro fără TVA) în primele 12 luni de derulare, penalităţile fiind similare celor prevăzute în primul contract.  În iulie 2013, Tehnologica Radion a informat Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri că este "în imposibilitatea de a începe investiţiile" şi a cerut încetarea contractului de concesiune şi deblocare scrisorilor de garanţie bancară pentru garantarea investiţiilor asumate şi a scrisorii de garanţie bancară pentru plata redevenţei.
Ulterior, la data de 10 septembrie 2015, compania a anunţat reprezentanţii ministerului că se află în insolvenţă şi a solicitate rezilierea contractului întrucât acesta nu mai este "fezabil". Conform contractului încheiat, Tehnologica Radion ar fi trebuit să plătească penalităţi în cuantum de 5% din baza activelor reglementate aferente perimetrului concesionat".

Peste 1 milion de eruo și la Lunca Corbului, investiții nerealizate

O posibilă infracţiune similară este şi cea legată de contractul pentru Lunca Corbului, încheiat în 18 iulie 2011, tot pe 49 de ani, cu investiţii minime de 4,413 milioane lei, fără TVA (1,047 milioane euro), în primele 48 de luni şi penalităţi similare celor din primele contracte în caz de nerealizare.
Investiţiile nu au fost realizate, iar echipei de control nu i s-au pus la dispoziţie documente prin care societatea Tehnologica Radion ar fi solicitat încetarea sau rezilierea contractului de concesiune şi, din analiza documentelor, s-a constatat că nu a fost executată scrisoarea de garanţie, dar nu s-a putut stabili dacă reprezentanţii ministerului au calculat şi încasat penalităţile de 0,1% pe fiecare zi de întârziere.
Mai mult, nu s-au găsit documente care să ateste că reprezentanţii Ministerului Economiei au verificat stadiul investiţiilor realizate, conform angajamentelor din contractele de concesiune. De asemenea, nu s-a putut stabilit dacă funcţionarii au calculat şi încasat penalităţile din contract, de 0,1% pe zi de întârziere, la valoarea investiţiei nerealizate conform graficului.
În plus, nu a fost executată nici scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie pentru garantarea investiţiilor asumate.
În aceste condiţii, Corpul de Control a sesizat Parchetul, pentru posibile fapte de corupţie ale funcţionarilor, săvârşite în acest caz.
Tototdată, Ministerul Energiei intenţionează să rezilieze contractele de concesiune în cauză, pentru a demara un nou proces de atribuire a acestora. De asemenea, ministerul şi-a propus ca, până la 1 septembrie, să analizeze şi să urmărească toate contractele de concesiune a serviciului public de distribuţie a gazelor. L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea