Magiunul de Topoloveni și Țuica de Argeș, expuse la AGRA 2016, în Slovenia

# Acestea vor fi servite alături de cârnații din topor, cârnații cu ambâț și mușchi perpelit # Portul popular din Mușcel va fi prezentat, deasemenea, vizitatorilor

AGRA 2016, târg pentru agricultură și alimentație destinat sectorului agricol și industriei alimentare atât din statele membre ale Uniunii Europene dar și non UE, și-a deschis, săptămâna trecută, porțile.
În cele şase zile ale manifestării au fost expuse produse din lapte: caş de vacă, telemea de vacă, caşcaval afumat şi neafumat, brânzeturi frământate, cașcaval ”Dalia”, cașcaval ”Rucăr”, cașcaval afumat de Botuș, brânză ”Ineul”,  brânză ”Romano” (specialitate din lapte de oaie), dar şi dulceţuri, siropuri din zmeură, afine dar şi alte siropuri diverse (muguri de brad,  muguri de pin, pătlagină, cimbrișor de câmp), afinată, ori pălincă de fructe.
Vor fi oferite spre degustare produse din lapte sau din carne, cum ar fi brânza de burduf în coajă de brad din zona Bran sau pastrama de oaie, dar şi renumitul babic, ghiudem din judeţul Buzău, preparate de carne olteneşti Cârnați din topor ”ca altădată”, Cârnați cu ambâț ”ca altădată”, Slănină usturoiată ”ca altădată”, Carne afumată la garniță ”ca altădată”, Mușchi perpelit ”ca altădată”, Cârnați cu miroase de usturoi ”ca altădată, Pâinea tradițională cu cartofi, Colacul muscelean dar și renumita zacuscă ori dulcețurile ”Bunătăţi Casa Mariei” din caise, căpşuni, frăguţe din zona Hunedoara, dulceaţă de caise, vişine şi nuci, siropuri, cornulețe şi cozonac de la Moesis, din comuna Greci, judeţul Tulcea.
Între alte produse care se vor regăsi la standul MADR de la AGRA 2016 sunt Cozonacul Domnesc din Moldova ori zacusca de peşte din Dobrogea. De asemenea, sunt expuse produsele înregistrate pe sisteme de calitate europene, precum: ”Magiun de prune Topoloveni (IGP)”, ”Salam de Sibiu (IGP)”, ”Telemeaua de Ibănești (DOP), dar şi ”Cârnații de Pleșcoi” a cărei aplicaţie este transmisă la Comisia Europeană pentru dobândirea înregistrării ca Indicaţie Geografică Protejată.
Băuturi spirtoase cu Indicație geografică (IG) cum ar fi ”Țuica Zetea de Medieșul Auriu” și ”Țuica de Argeș” vor fi expuse la stand alături de produse din sectorul vegetal, din partea Cooperativei agricole Agro Stil Fam. iar mere, suc de mere și prune vor fi oferite de Asociația Pomicultorilor Dâmbovițeni Voinești. Pentru specialişti se va prezenta oferta soiurilor de grâu: GLOSA (Triticum aestivum L.), OTILIA (Triticum aestivum L.), MIRANDA FDL (Triticum aestivum L.) ale Institutului de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea.
Vizitatorii vor avea ocazia să deguste vinuri românești şi să cunoască portul popular din diferite zone ale României, precum Maramureș sau Muscel, ori tradiţiile meşteşugăreşti în prelucrarea lemnului şi a ouălor încondeiate. În cadrul Târgului vor fi expozanți din 13 ţări: Austria, Belarus, Egipt, Ungaria, Italia, Germania, Polonia, România, Slovacia, Serbia, Croația, Elveția și Slovenia.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea