Cei care se joacă periculos cu nervii noştri

Adrian Vasiliu.
Uneori am impresia că unii dintre cei care se află acum la guvernare au plăcerea sadică de a se juca 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, cu nervii noștri, ai celor care constituim majoritatea poporului pe care ei în conduc. Și asta pentru că nu e zi lăsată de la bunul Dumnezeu să nu aflăm, de obicei prin intermediul mașinii de zvonuri care alimentează din greu presa, de încă o inițiativă a guvernului Boc destinată, cel puțin declarativ, să ne scape, în cele din urmă, de criză. Așa au apărut pe piață zvonurile cu tăierea salariilor și a pensiilor, apoi cu creșterea TVA și așa mai departe. Tot așa am auzit, cu mult timp înainte ca liderii noștri să o recunoască, că suntem în criză. Mai întâi a fost un zvon, apoi o certitudine din care nici acum nu reușim să ieșim. Ultima ispravă în materie de zvonistică este legată de scrisoarea de intenție a executivului condus de domnul Boc către FMI-ul reprezentat la București de către domnul Franks, ale cărei detalii date în vileag de către fostul premier Adrian Năstase pe blogul personal sunt deja de natură să ne dea frisoane atunci când ne gândim la iarna de dinaintea anului electoral 2012.
Și asta pentru că în acel act încă neasumat public de către liderii actuali ai țării noastre se pomenește de reducerea spre dispariție a subvenției agentului termic acordată pentru familiile nevoiașe. Nu voi discuta aici despre cine merită și cine nu subvențiile, pentru că nu mi-ar ajunge tot ziarul pentru o asemenea analiză pe care niciun guvern de până acum n-a fost în stare s-o ducă până la capăt. Nu voi vorbi nici despre părerea unora cum că subvențiile ar trebui să fie eliminate, pentru că statul nu-și mai poate permite să le acorde. E dreptul lor să creadă asta, după cum este și dreptul meu de a trage un semnal de alarmă față de această lovitură pe care o vor primi milioane de concetățeni de-ai mei și de-ai guvernanților. Oameni care de-abia își plătesc energia termică din ce în ce mai scumpă, chiar dacă este subvenționată, pentru că veniturile lor sunt în continuă scădere din cauză de criză. Oameni care, în lipsa ajutorului de la stat, vor degera pur și simplu în cutiile de beton cărora le spun casă. Ei nu știu acum ce-i așteaptă, pentru că nimeni dintre guvernanți nu a venit să spună clar ce se va întâmpla. Poate vor din nou să ne pună în fața faptului împlinit și să ajungem ca pe vremea lui Ceaușescu, când eram sfătuiți să mai punem o pătură în plus dacă ne e frig.
Este o strategie extrem de nefericită a actualei puteri, care se joacă periculos cu nervii noștri ținându-ne mereu în suspans în loc să recunoască, franc, că n-are de ales. Ar pierde voturile pe care oricum le va pierde, că omul nu te iartă dacă îi tai din salariu și îl pui să stea în frig, dar măcar ar rămâne cu un dram de respect din partea cetățenilor care îi vor aprecia sinceritatea. Respect care contează enorm în politică, ajutându-te să o iei de la capăt.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea