Câmpulungenii au datorii de peste 30 de miliarde lei la Edilul CGA

Nici până la acest moment muscelenii nu au reușit să își achite datoriile față de servciul de furnizare al apei potabile; astfel, societatea Edilul CGA din Câmpulung are de recuperat peste 30 de miliarde lei de la abonații săi, fie că vorbim de persoane fizice, juridice ori societăți comerciale.
În capul listei datornicilor se află asociațiile de proprietari din oraș, având restanțe ce însumează 2.042.295,46 lei, din care suma de 171.132,35 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Pe locul doi în topul datornicilor la Edilul CGA se situează persoanele fizice ce dețin apartamente în Câmpulung, aceștia înregistrând un debit restant total de aproximativ 395.000 lei, de unde 50.000 lei reprezintă penalitățile de întârziere.

De asemenea, nici cei ce locuiesc la case și dețin contracte de prestări servicii cu Edilul CGA nu au reușit să scape de datorii, aceștia având de dat suma de 316.366,62 lei. Topul celor ce au de dat bani la serviciul de furnizare al apei potabile din zona Muscelui este încheiat de către societățile comerciale din oraș ce trebuie să scoată din buzunare cu câteva milioane mai puțin decât cetățenii ce au contracte proprii cu furnizorul menționat.
Astfel, oamenii de afaceri musceleni trebuie să plătească o sumă de aproape 314.000 lei, fiind incluse și penalitățile. Spre deosebire de locatarii ce fac parte din asociații de proprietari și au deschis acest top al datornicilor, oamenii de afaceri din Câmpulung au încercat să plătească eșalonat din datorii, unele firme achitând chiar și sume cuprinse între 100 și 500 lei pe lună.
Printre societățile datornice la Edilul, putem enumera cunoscutul restaurant Amada, ce are de plătit 1.900 lei după ce a efectuat o plată eșalonată de 500 de lei.  În continuare, pe rolul instanțelor de judecată din Câmpulung vor exista mai multe termene de judecată ce au ca obiect recuperarea datoriilor și chiar executarea silită pentru cei ce nu vor plăti serviciile oferite de Edilul CGA. A.N.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea