Fiul medicului Valerian Azamfirei își deschide propria clinică de cardiologie

Doctorul Bogdan Azamfirei, alături de soția sa,  Lavinia-Sânziana Azamfirei, medic cardiolog în cadrul Spitalului Universitar din Capitală, vor deschide prima clinică cu profil exclusiv de cardiologie din Argeș.
Deși au trecut mai bine de câteva luni de la finalizarea lucrărilor, noua construcție a depășit o perioadă mai grea de stagnare și urmează să își trateze primii pacienți în perioada următoare. Noua clinică  va purta numele de „Restart”.
Reamintim că  Bogdan Azamfirei este băiatul medicului psihiatru Valerian Azamfirei, ce a fost trimis în judecată de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție în anul 2016, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, alături de medicul Eli Morman, ambele persoane fiind salariate la acel moment al Laboratorului de Sănătate Mintală Argeș, De asemenea, potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, cei doi medici renumiți sunt acuzați de săvârșirea a mai multor fapte penale ce făceau obiectul fraudării bugetului de asigurări sociale oferite de către stat, prin eliberarea unor adeverințe sau documente false ce le permiteau anumitor persoane să își declare diverse grade de invaliditate.
Antoniu Neguț

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea