Război total la Bradu. Viceprimarul Frătică nu prea mai apare la muncă

# Dan Stroe: ”Este important să pornim motoarele, să lăsăm deoparte investițiile nerentabile, statuile roz, lacurile cu insulă și parcurile pentru copii construite pe câmp”

La Primăria Bradu s-a reinstaurat calmul. Se muncește, se lucrează, aparatul tehnic știe ce are de făcut. Mizeriile politice încep să rămână în urmă... Sau nu! Se pare că Florin Frătică nu a reușit să depășească momentul înfrângerii, deși acesta s-a petrecut, în realitate, în vară, atunci când oamenii nu l-au mai votat. Frătică a fost văzut, săptămâna trecută, numai sporadic prin preajma instituției, ceea ce înseamnă că are o digestie ceva mai greoaie atunci când vine vorba de subiectul cu pricina. Dan Stroe dă, însă, un semnal de muncă, de liniște. Sau, cine știe, de liniștea dinaintea furtunii...

Dan Stroe, primar, Bradu: ”Luni, în prima zi de muncă, am convocat o ședință, de zece minute, cu toți salariații instituției. Nu sunt un tiran, nu îmi doresc un climat de muncă, aici, în Primărie, încordat. Le-am explicat oamenilor tocmai asta, faptul că fiecare trebuie să își îndeplinească sarcinile prevăzute de fișa postului. Nu mă interesează cine este rudă cu Frătică, sau prieten, sau fin, aici, în primărie. Mă interesează doar aspectele profesionale, cele de rudenie trebuiesc lăsate pentru acasă.”

 

Bugetul, compus de aparatul lui Frătică, oprit. Culmea! Noul primar dorește consultare cu cetățenii comunei

Una din primele măsuri întreprinse de noul primar a fost aceea de a lua în studiu bugetul localității pentru anul 2017. Pentru că nici acesta și nici consilierii PSD nu aveau idee ce conținea. Culmea, ședința pentru promovarea bugetului era tocmai cea la care Dan Stroe a depus jurământul. Doar că, exact ca și înainte, consilierii ”ostili” lui Frătică nu aveau habar, nu li s-a comunicat niciun document spre studiu.
Dan Stroe: ”Chiar din prima zi am început să studiem documentele concepute de anul acesta. Însă, în paralel, ne orientăm și după ultimul raport al Curții de Conturi, pentru a reuși să ne încadrăm în solicitările acestora, pentru a remedia ceea ce s-a constatat greșit.  Sunt interesat de crearea unui aparat specializat pentru partea de achiziții, pentru că, am descoperit că aici, în primăria Bradu, nu este nimeni desemnat special. Un lucru ciudat, ținând cont că, totuși, vorbim de niște sume consistente și de un buget consistent. Trebuie aplicată legea achizițiilor.  Bugetul trebuie adoptat până la sfârșitul lunii, conform legislației în vigoare. Doresc ca cetățenii să afle ce considerăm noi, administrația, a fi prioritar, dar este important ca și ei, oamenii, să își exprime părerile, să ne comunice nouă care sunt prioritățile, dar din punctul lor de vedere.”

Intenția mea este să comand un audit, care să cuprindă și firma Consiliului Local dar și Baza Sportivă

Dan Stroe: ”Intenția mea este să comand un audit, atât pe HCB, firma Consiliului Local, dar și pentru Baza Sportivă.  Firma are ca profil de activitate construcții și întreținere, are 21 de angajați în prezent. Este important să pornim motoarele, să lăsăm deoparte investițiile nerentabile, statuile roz, lacurile cu insulă, parcurile pentru copii construite pe câmp și cine știe ce alte proiecte nerealiste din trecut. Deasemenea, trebuie ca angajările se să facă transparent, nu forțând prevederile legale. Există norme, există bibliografii de concurs, există termene, există afișaje. Nu se mai poate face totul prin dispoziții cu degetul.”

Șeful PSD nu l-a felicitat, deocamdată, pe noul primar de la Bradu

Depunerea jurământului, în urmă cu doar o săptămână, de către noul primar din Bradu, a fost o ceremonie discretă. Au fost, de față, consilierii PSD, câțiva simpatizanți, câțiva reprezentanți ai presei și reprezentanții Prefecturii.
Dan Stroe: ”Nu este un eveniment care să se preteze la invitații. Nu era un eveniment politic, deasemenea. Am preferat să nu invit colegii de partid tocmai din aceste considerente. În plus, nici eu și nici colegii mei consilieri nu credeam că ședința nu se va ține, mai ales că pe ordinea de zi era bugetul localității.”
Printre cei care l-au sunat, ulterior, să îl felicite pe noul primar, s-au numărat Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteștiului, Cristian Gentea – președintele PSD Pitești, Vasile Negoescu – liderul pensionarilor PSD Argeș, Gheorghiță Boțârcă – primarul orașului Topoloveni.
Am dedus noi că președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, nu a simțit niciun fior pentru apariția unui primar propriu în fruntea celei mai bogate comune din județ. Am simțit că Dan Manu, președintele CJ Argeș a fost prea ocupat să sune. Am mai simțit că pentru deputații și senatorii proaspăt instalați în Parlament a fost prea devreme pentru a avea nevoie să sune.

Prefectul județului Argeș, Cristian Soare: ”Din punctul nostru de vedere, primarul comunei Bradu poate să-şi exercite deplin mandatul”

Imediat după depunerea jurământului, Florin Frătică a trecut la represalii. A atacat în contencios preluarea funcției, invocând faptul că ședința de consiliu local nu a întrunit cvorumul necesar. Prefectul județului l-a contrazis însă.
Cristian Soare: ”După cum ştiţi, vineri 03 martie, primarul ales al comunei Bradu, că urmare a alegerilor locale din 5 iunie 2016, a depus jurământul. Legat de această chestiune, au apărut mai multe opinii în spaţiul public cu privire la acest eveniment. Pentru a clarifica toate aceste aspecte, se impun câteva precizări de ordin legal. Situaţia de la Bradu este una specială, în sensul că, primarul ales că urmare a alegerilor locale de anul trecut, şi al cărui mandat a fost validat încă din luna iunie de către instanţa de judecată, nu a putut să-şi exercite prerogativele legale din pricina unei cauze penale, în care a avut instituită măsură controlului judiciar. În atare condiţii, nu a mai fost posibilă parcurgerea procedurii de depunere a jurământului, aşa cum s-a întâmplat în situaţia celorlalţi primari. Depunerea jurământului primarului este o situaţie juridică prevăzută de Legea administraţiei publice locale, Statutul aleşilor locali şi Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, însă în niciuna dintre aceste reglementări nu avem prevederi care să detalieze aceast aspect. Cele trei acte normative prevăd că, în şedinţa de constituire a noului consiliul local, rezultat după alegeri, primarul poate depune jurământul.
Însă, nu suntem în această situaţie, întrucât de la alegerile locale au trecut mai bine de 9 luni, iar Consiliul local Bradu a fost constituit încă din luna iunie a anului trecut;
Prin urmare, textele de lege invocate nu sunt aplicabile. Sunt aplicabile dispoziţiile art.60 (1) din Legea administraţiei publice locale, coroborate cu cele ale art.14(2) din Statul aleşilor locali, acestea precizând că primarul va depune jurământul în faţă consiliului local, în cadrul unei ceremonii publice.      Însă, depunerea jurmantului de către primar nu poate fi condiţionată de existenţa unui cvorum de şedinţa a consiliului local, întrucât depunerea jurmantului nu este efectiv  înscrisă în ordinea de zi a şedinţei, această nefiind o atribuţie  din sfera de decizie a CL, ce nu poate adopta,  în această situaţie,  vreo hotărâre. În atare condiţii, un consiliu local în integralitatea lui sau un anumit număr de consilieri locali nu pot hotărî  dacă primarul depune sau nu jurământul, iar printr-un eventual boicot de la şedinţa, să se poată substitui voinţei electoratului dintr-o localitate,  a cărui  opţiune pentru un primar este fără echivoc. Dacă aşa ar sta lucrurile, imaginaţi-vă că un consiliu local ostil primarului, ar bloca la infinit, prin lipsa de cvorum depunerea jurământului în aceste  şedinţe; în acest fel primarul nu va putea depune jurământul, iar pe cale de consecinţă nu-şi va putea exercită  mandatul cu care a fost investit de cetăţeni; acest fapt este de neconceput şi contravine principiilor eligibilităţii şi reprezentativităţii. Or, în acest caz, legiuitorul a prezumat bună credinţă a consilierilor locali, care prin simplă lor prezenţa la şedinţa au menirea să asigure un cadru solemn depunerii jurământului de către primar,  în chiar plenul consiliului local, pentru a marca importantă  acestui moment. În speţa de faţă, şedinţa ordinară de consiliu local al comunei Bradu a fost legal convocată, chiar de către viceprimarul în funcţie, desfăşurarea ceremoniei de depunere a jurământului era de notorietate în localitate; drept dovadă la această au participat cetăţeni şi chiar reprezentanţi ai mass-media; însă, deşi convocase chiar el această şedinţă de CL, pentru adoptarea bugetului, viceprimarul Frăţică şi o parte dintre consilieri nu s-au prezentat la şedinţa cu văditul scop de a nu asigura cvorumul necesar organizării şedinţei, încercând astfel să împiedice depunerea jurământului de către primar; din punctul nostru de vedere, ceremonia de depunere a jurmantului a avut loc, primarul comunei Bradu putând să-şi exercite deplin mandatul.” A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea