Amanta fostului deputat Sebastian Ghiţă deţine un magazin de haine şi în Argeş

De curând, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, se pare că fugarul Sebastian Ghiţă, căutat de mai bine de cinci luni de către autorităţi,  ar fi  avut parte de câteva vizite din partea amantei sale, Oana Niţă, patroana cunoscutului lanţ de magazine Nissa, o dată în Istanbul şi cea de a doua oară în capitala Serbiei, la Belgrad, acolo unde a fost reţinut de poliţiştii sârbi în urmă cu câteva zile, când se afla pe o stradă împreună cu fratele său. În momemtul în carea fost prins, acesta a fost arestat timp de 18 zile de către autorităţile sârbeşti pentru prezentarea de acte false în momentul legitimării sale, Sebastian Ghiţă având asupra sa acte şi permis de conducere de Slovenia.
În localizarea lui Sebastian Ghiţă ar fi jucat un rol important şi Oana Niţă, cea cu care s-ar fi aflat că ar avea o relaţie cu fostul deputat de mai bine de doi ani. În perioada în care aceasta l-ar fi vizitat, aceasta ar fi folosit un avion privat pentru a se putea întâlni cu el.

Cine este Oana Niţă?

În anul 2001, a înființat împreună cu mama și sora ei, Maria Niță, respectiv Denisa Radian, un atelier cu patru maşini de cusut într-un apartament cu două camere în Craiova. Acesta a prins aripi, astfel că, în 2010, Nissa însuma 12 magazine printre care şi unul în judeţul Argeş, mai exact, în complexul comercial Jupiter City Piteşti. Între timp, brandul de haine de lux pe care Oana Niţă  îl conduce împreună cu mama sa a cunoscut o creştere spectaculoasă a veniturilor, lanţul de magazine Nissa generând un profit de ordinul milioanelor de euro.

La  închiderea ediţiei

Vineri seara, la închiderea ediţiei, după cum au declarat pentru jurnalişti din presa centrală  diverse surse, fostul deputat Sebastian Ghiţă ar fi avut nu doar acte şi permis de conducere de Slovenia, acesta având deschise pe un alt nume  mai multe conturi bancare cu care ar fi efectuat plăţi. De asemenea, Ghiţă ar fi primit mai multe vizite la Belgrad, nu doar din partea amantei sale, ci şi din partea angajaţilor RTV, televiziune pe care acesta o patronează.
Jurnaliştii  România TV şi-au primit primele de Paşte şi salariile înainte de sărbători cu banii depozitaţi de fostul deputat în aceste conturi bancare  deschise pe alt nume
“Angajaţii RTV pot să stea liniştiţi. Am avut grijă să le virez în conturi banii înainte de sărbători”,  aceasta a fost una din primele declaraţii ale fostului deputat Sebastian Ghiţă la scurt timp după ce a fost reţinut de către autorităţile sârbeşti şi urmează a fi extrădat în România.
Antoniu Neguţ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea