Ion Popa, preşedinte PNL Argeş: “Viziunea economică a USL are la bază principiul liberal al reducerii fiscalității”

Preşedintele PNL Argeş, Ion Popa, a comentat programul economic al Uniunii Social Liberale lansat săptămâna trecută de liderii PNL, PSD şi PC, apreciind că viziunea opoziţiei reprezintă, în fapt, un   nou model economic care are la baza reducerea fiscalităţii,  impozitarea regresivă,   creşterea şi dezvoltarea economică precum şi crearea unui număr de 1 milion de noi locuri de muncă. “Practic, prin viziunea sa economică, Uniunea Social Liberală propune României un nou model economic bazat pe anumite principii: o parte sunt aferente doctrinei liberale şi privesc reducerea fiscalităţii, adică mai puţini bani dați la stat de cetățean prin taxe și impozite precum şi încurajarea mediul privat care este motorul economiei, iar o parte privesc protecţia socială adică sprijin direct pentru categoriile cele mai afectate de criză – cei cu venituri mici, tineri, șomeri”, a arătat Ion Popa, preşedintele PNL Argeş. Liderul liberal a continuat arătând că acest program economic respectă principiul de dreapta, liberal, al reducerii fiscalității și în același timp răspunde nevoii de a sprijini categoriile defavorizate:  “Imbină măsuri liberale care se adresează mediului privat şi încurajează inițiativa privată  cu măsuri menite să întărească responsabilitatea şi protecţia socială. Când vorbim de încurajarea mediului de afaceri şi crearea de noi locuri de muncă spunem zero taxe pentru angajarea în regim part-time pentru tinerii sub 25 de ani și persoanele peste 55 de ani, reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea TVA la producția de cereale, pâine, carne proaspătă, legume, fructe (din cota de 24% TVA, 9% merg la stat, 15% este dedus producătorului), păstrarea opțiunii de 16% impozit pe profit sau 3% impozit pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi şi revenirea la TVA de 19% după 4 ani de mandat. Când vorbim de protecţie socială vorbim despre creşterea salariului minim pe economie la 800 lei şi reducerea şomajului în rândul tinerilor precum şi despre impozitare regresivă, pornind însă de la menținerea cotei de 16% ca prag maxim de impozitare. Astfel, pentru salariile mai mici se va aplica un sistem în trepte: 8%-12%-16%”.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea