Agenţii de pază de la MSS, sancţionaţi disciplinar dacă sunt prinşi dormind în post

Angajaţii firmei de pază şi protecţie MSS din Piteşti, controlată de către oamenii de afaceri Ionuţ Glonţ şi Ovidiu Costache, au parte de o monitorizare atentă, periodic, din partea superiorilor, atunci când vine vorba despre seriozitatea şi implicarea la locul de muncă. În acest sens, tot mai frecvent, acest lucru persistând de multe ori în acest domeniu de activitate, acolo unde intervin plictiseala şi oboseala, agenţii de pază au dat dovadă de un pic de creativitate, atunci când vine vorba să combată cele două fenomene menţionate anterior.
Astfel, în urma verificărilor periodice de la locul de muncă, conducerea societăţii MSS, precum şi alte firme de pază şi protecţie, aplică o serie de sancţiuni disciplinare ori cer note explicative din partea angajaţilor care nu îşi respectă atribuţiile prevăzute în contractul de muncă. Cele mai multe dintre sancţiuni reprezintă penalizări de 5% din salariu, de fiecare dată când agenţii de pază sunt prinşi dormind în timpul serviciului, acest lucru fiind în conformitate cu Legea 333/2003 şi Legea 53/2003 din Codul muncii. Alte nereguli pentru care agenţii de pază trebuie să ofere note explicative în faţa superiorilor săi sunt pentru echiparea necorespunzătoare la locul de muncă şi chiar...pentru selfie-urile şi live-urile făcute pe Facebook în uniforma de lucru. 
A.N.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea