Săptămâna aceasta, Florin Frătică are ultimul termen în dosarul penal aflat pe rolul Curții de Apel Pitești

Săptămâna aceasta, luni, se desfășoară, probabil, ultimul termen în procesul penal al fostului primar din Bradu, Florin Frătică. În primă instanță, magistrații de la Judecătoria Pitești au dat sentința în dosarul în care acesta este cercetat pentru conflict de interese, sentință care nu îi este deloc favorabilă fostului primar de la Bradu.
”Condamnă pe inculpatul Frătică Dragomir Tudor Florin la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată. Aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor
- de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice,
- de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani,
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 6 luni închisoare și fixează termen de supraveghere de 3 ani. Impune condamnatului să execute obligaţia constând în aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Muzeului Judeţean Argeş sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.”, se arată în sentința dată de magistrații de la Judecătoria Pitești.

Judecătorii Curții de Apel au acordat ”un ultim termen de judecată”

Dosarul, ajuns la Currtea de Apel Pitești, a beneficiat, din partea lui Florin Frătică, de toate frânele posibile. Un prim termen a fost acordat pentru a i se oferi, acestuia, posibilitatea de a-și angaja un apărător. Ulterior, Judecătoria emite adresă apărătorului desemnat din oficiu, avocatul Emilia Drăghiciu, să se prezinte la următorul termen de judecată. Avocatul Gherghina Florea demonstrează, cu acte medicale, imposibilitatea prezentării.
La al treilea termen, este rândul lui Frătică să se îmbolnăvească. Acesta acuză, în noaptea ce precede termenul la proces, un infarct. Instanța ia act, amânând, pentru a treia oară, deznodământul. Și ultima oară, conform închieierii: ”Acordă un ultim termen de judecată la data de 08 mai 2017. Admite cererea formulată de avocat Gherghina Florea, privind amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare la proces a apelantului inculpat, având în vedere că a suferit un infarct în seara dinaintea şedinţei de judecată, punând în vedere acestuia să facă dovada celor susţinute. Pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu să se prezinte la următorul termen de judecată acordat în cauză, delegaţia acestuia fiind menţinută Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2017, la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea