Lidia Buble și Sandra N vor cânta, pe 28 mai, la Ziua Comunei Bradu

Noul primar al comunei Bradu, Dan Stroe, pregătește intens sărbătoarea comunei, sărbătoare la care dorește să adune, prin înțelegere și voie bună, toate taberele care, până mai ieri, se războiau.
Dan Stroe: ”Îmi doresc să fie o sărbătoare fără politică, o sărbătoare fără campanii electorale. În fond, ziua este dedicată locuitorilor comunei, așadar, aceștia trebuie să fie în prim plan, să se simtă bine. Pentru configurarea echipei care va urca pe scenă m-am consultat cu mai mulți colaboratori și am decis să alegem o combinație echilibrată între muzica ușoară și cea populară.”
150 de mii de lei au fost alocați, de către primăria Comunei Bradu, pentru organizarea spectacolului pe care îl va prezenta celebrul Cătălin Măruță, iar Adrian Sînă - membru al trupei Akcent, Maxim, Lidia Buble, Olguța Berbec, Claudia Ghițulescu, Geanina Manea şi Sandra N. se vor număra printre starurile care le vor cânta brădenilor.
De asemenea, pe scena de la Baza Sportvă Bradu vor evolua și fetițele din trupa Freedom Lights, care au reușit să obțină locul III la concursul național ”Dansăm și Dăruim”.
Evenimentul se va începe la ora 17:00 și se va încheia la miezul nopții cu un show de lasere.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea