Sărbătorile Argeşului şi Muscelului ar putea fi ţinute la grădina de vară, dacă sunt finalizate la termen lucrările de reabilitare

Pentru sfârşitul lunii august, când va avea loc cel mai mare eveniment dedicat argeşenilor, şi anume, cea de-a XI a ediţie a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, conducerea Consiliului Judeţean şi-ar dori ca în acest an manifestările organizate cu prilejul acestui eveniment, sau poate chiar începând cu Festivalul Carpaţi, să aibă loc la grădina de vară a Piteştiului, dacă lucrările de reamenajare vor fi finalizate înainte de termen.
Având în vedere că ani la rând locul a fost o adevărată ruină, încă de la începutul acestui an pe când preşedintele CJ, Dan Manu, a anunţat că aceste lucrări de reamenajare şi reabilitare sunt o prioritate, termenul de finalizare a lucrărilor ar fi stabilit pentru vara acestui an, acţiunile de igienizare a zonei fiind deja în derulare. Lucrările de reabilitare, reparaţii capitale şi consolidare a grădinii de vară din spatele Bibliotecii Judeţene, constau în  recondiționarea și amenajarea cabinelor artiștilor, refacerea gradenelor, a grupurilor sanitare și a casei de bilete.  Ca o noutate, CJ Argeş are în vedere pentru anul viitor şi achiziţionarea unei copertine retractabile menite să vină în ajutorul celor ce vor dori să privească spectacolele oferite către ansamblurile folclorice din judeţ, indifferent de condiţiile meteorologice.

“Ne dorim ca în acest an să ne putem bucura de spectacole în aer liber la grădina de vară din spatele Bibliotecii Judeţene, iar dacă lucrările vor fi finalizate mult mai repede decât termenul iniţial, ar putea exista şansa de a organiza Sărbătorile Argeşului şi Muscelui, precum şi Festivalul Carpaţi pe scena ce va fi proaspăt reamenajată”, ne-a declarat vicepreşedintele CJ, Simona Brătulescu.
A.N

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea