A fost ZIUA COMUNEI BUDEASA - prima ediție, cu distracție și muzică pe toate gusturile

Primăria și Consiliul Local Budeasa au organizat, duminică, 4 iunie 2017, Ziua comunei Budeasa. Evenimentul, aflat la prima sa ediție, s-a desfășurat în zona Plaja veche din satul Budeasa Mare. Primarul localității, Nicolae Mihail Rachieru, și echipa sa au pregătit un program special. Au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă; copiii cu rezultate deosebite la învățătură au fost, și ei, evidențiați, iar seara au concertat artiști de mare popularitate, precum Steliana Sima, Gelu Voicu, băieții de la Deepcentral şi trupa Bambi.
Printre invitații prezenți la prima ediție a zilei comunai Budeasa, s-au numărat prefectul Emilian Dragnea, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș - Ion Mânzână, deputatul PSD Nicolae Georgescu, Maria Dinu – administrator public al județului, jurnalista Dana Grecu de la Antena3, precum și mai mulți primari argeșeni.
Nicolae Rachieru: ”Sunt emoționat, dar mulțumit. Aceasta este prima zi a comunei noastre, o zi pe care o merităm, o zi în care ne putem premia și evidenția atât tinerii cât și vârstnicii. Vă mulțumesc pentru prezență, atât dumneavoastră, localnicilor, cât și onoranților invitați. Haideți să ne simțim bine, haideți să ne bucurăm de această zi frumoasă, de această Duminică a Rusaliilor și a comunei noastre, Budeasa!”

Trupa de preoți din zona Topoloveni, Haiducii Vlădicii, spectacol de zile mari

Sărbătoarea comunei a fost deschisă, inspirat, cu un program artistic realizat de copiii Centrului Cultural pentru școlari Valea Mărului. Au urmat trupa de dansuri ”Russian dream” și grupul Zumba kids al Centrului Cultural pentru școlari Valea Mărului.
Apoi, timp de o jumătate de oră, cei prezenți au urmărit, cu încântare,  programul artistic susținut de ansamblul Călușarii din comuna Stolnici
Imediat după decernarea premiilor de fidelitate pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și acordarea diplomelor pentru rezultate deosebite la învățătură, festivitate al cărei amfitrion a fost, desigur, primarul Mihail Rachieru, a urmat un  program artistic susținut de ansamblul Fluierașii din comuna Corbi alături de ansamblul de dansuri și fluiere din comuna Brăduleț
De mare succes a fost însă concertul  susținut de grupul vocal bărbătesc Haiducii Vlădicii. Trupa preoților din zona Topoloveni, condusă de artistul Grațian Bădescu, a interpretat câteva cântece foarte îndrăgite, cântece cu care au încântat, cu numai câteva zile în urmă, și pe românii din Spania. Au urmat numeroși artiști de muzică populară și ușoară: Oana Preda, Cristina Voicu, Steliana Sima, Gelu Voicu, iar, spre final, trupele Bambi și Deepcentral.
Seara, una totalmente reușită, s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
Felicitări tânărului, dar ambițiosului primar, Nicolae Mihail Rachieru, care, alături de Consiliul Local, au reușit, din prima (ediție), organizarea unui eveniment de excepție!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea