Ion Andrei, patronul Andris: „Lasă dracu’ restricţia ta...”

# Stenograme! Prins pe interceptări în dosarul ”Cheresteaua 1” când aproba tăieri de lemne pe perioadă de restricție
A trecut mai bine de un an de când procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au finalizat dosarul ”Cheresteaua 1”,  în care liderul grupării cercetate este Ion Andrei, zis ”Brânză”, patronul firmei Andris. Alături de acesta au fost trimişi în judecată membrii clanului ”Brânză”, angajaţi ai firmei Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului. Procurorii au arătat în rechizitoriu un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ: 23.000 de copaci tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier. Trei sferturi dintre martorii audiaţi până în prezent de magistraţii Tribunalul Argeş sunt angajaţi sau foşti angajaţi ai lui ”Brânză”. În urma declaraţiilor, niciunul dintre ei nu a văzut nici urmă de tăieri de arbori sănătoşi, ci doar de arbori accidentali. Următorul termen an procesului de la Tribunalul Argeș va avea loc pe 6 iunie. Vă prezentăm în continuare noi amănunte din dosar.

Între 2010-2012, firma lui Brânză exploata anual un volum brut de 15.000 mc de lemne

În octombrie 2008, Comisia de Atestare a Operatorilor Economici în Activitatea de Exploatare Forestieră a emis un certificat de atestare/reatestare forestieră cu valabilitate până în 2010 prin care s-a stabilit că S.C. Andris avea o capacitate de a exploata anual un volum brut de 8.000 mc de lemn pe picior. Între 2010-2012, aceeaşi instituţie stabileşte că firma administrată de Ion Andrei aproape şi-a dublat capacitatea de exploatare având anual un volum de 15.000 mc de lemn pe picior.

Arborii, transportaţi către firma lui ”Brânză” prin 1.000 de curse auto

În dosarul ”Cheresteaua 1” se arată că ”în activitatea sa infracțională, inculpatul Ion Andrei a beneficiat de sprijinul unor funcționari silvici în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, care au avut rolul de a încadra arbori sănătoși în produse accidentate”. Printre cei trimişi în judecată alături de patronul firmei Andris se regăsesc şi Gheorghe Mihai, șef district în cadrul Ocolului Silvic, inginerul silvic Ion Trăstaru şi pădurarul Vasile Uţă. ”În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor. 23.000 de arbori au fost tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier, cantitatea fiind transportată dinspre zonele de exploatare către depozitul Andris printr-un număr de circa 1.000 curse auto, mai arată procurorii.

Şef de district: ”Proprietarii de pădure îmi solicitau să le marchez arbori buni pentru exploatare spunând că nu le trebuie putregai şi doborături”

Audiat de procurori, Mihai Gheorghe – șef district în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului din Argeș, a recunoscut că 70% dintre arborii pe care i-a marcat ca accidentați erau sănătoși și că a acționat astfel la cererea lui Andrei Ion. ”În mod direct, Andrei Ion mi-a cerut să marchez ca accidentali arborii ce nu făceau parte din categoria celor accidentali. Estimez că am procedat astfel, în circa 60-70% dintre partizile constituite”, a precizat acesta procurorilor. Mihai Gheorghe şef de district la Ocolul Silvic Valea Oltului, cel care răspundea de activitatea din raza districtului Curtea de Argeş desfăşurată de pădurarii din subordine mai spune că: ”Marcam ca accidentali arbori sănătoşi, la cererea proprietarilor de pădure care îmi solicitau să le marchez arbori sănătoşi, buni pentru exploatare spunând că nu le trebuie putregai şi doborături ameninţând că în caz contrar vor renunţa la serviciile ocolului silvic Valea Oltului”.

Ion Andrei către un angajat: ”Băgaţi-bă bă, dă-l dracu’ ce să mai... A mai rămas ceva lemne?”

În rechizitoriul procurorilor Parchetului Tribunalului Argeş apar mai multe stenograme între Ion Andrei, patronul firmei Andris, şi unul dintre angajaţii săi, în care ”Brânză” îl obligă pe acesta să taie arbori de fag, deşi în momentul convorbirii se derula o restricţie de exploatare:
Andrei Ion: Da
Angajat: Să trăiţi şeful! (...)
A.I.: Ce lemne ai, ce lemne ai?
A: Am vreo... am mai strâns p-acolo vreo treizeci de metri de brad
A.I: Da? Aha. Bine. Şi cam cât ar mai fi din să scoatem?
A: Păi dacă mai marcaţi şi la dvs se strânge mia, aia din...
A.I.: Păi mai e de marcat la mine?
A.:Da, da, da.
A.I: Bă dă-l dracu’, păi atunci n-aţi fost bă şi v-am spus să marcaţi tot?
A.: Păi am marcat cât au stat ăştia, dup-aia au zis că mai vin într-o zi.
A.I.: Fi-r-ar mama lor a dracu’ să fie... (...)

A.I.: N-are ce mai face, n-are ce doborî?
A.: Păi n-are, până nu ne marcă... după câte am vorbit aseară e cu restricţie... aia de fag.
A.I.: Bă, dă-o dracu’!
A.: Aşa am înţeles.
A.I.: Cu restricţie la particular, ai văzut-o?
A.: Da, da am trecut un pic, n-am văzut-o, da după cum mi-au explicat ăştia ştiu unde e acum
A.I.: Aha, aha, aha
A.: Acu ce ziceţi dumneavoastră, dacă dumneavoastră daţi ordin să ne băgăm, da
A.I.: Băgaţi-bă bă, dă-l dracu’ ce să mai... A mai rămas ceva lemne?
A.: A mai rămas (...)
A: Şi-atunci, noi ce facem, ne băgăm în aia de fag?
A.I.: Băgaţi-vă-n aia, dă-l dracu’!
A.: Acolo el ne-a..., bă e cu restricţie, nu pot.
A.I.: Lasă, bă, lasă dracu’ restricţia ta...”
Material realizat de Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea