Campanie de ecologizare, organizată de Dacia, alături de elevii din Mioveni

Uzina Dacia și Grupul Renault România, prin Departamentul Mediu Prestaţii Industriale, în parteneriat cu Primăria Oraşului Mioveni, S.C Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Administraţia Locală pentru Mediu au sărbătorit şi anul acesta ziua mondială a mediului înconjurător, printr-o serie de acțiuni specifice. Evenimentul s-a desfășurat pentru al cincelea an consecutiv și ca de fiecare data, în centrul atenţiei au fost copiii, pentru care au fost organizate activități de educaţie pe teme de mediu. Formarea ecologică a fost susţinută de manageri ai Grupului Renault România, care i-au învăţat pe copii cum să devină mai responsabili cu mediul înconjurător şi cum să ecologizeze şi selecteze deşeurile corect și eficient.
După lecția de ecologie și reciclare, copiii, însoții de profesori și de reprezentanții Uzinei Dacia au trecut la proba practică. Echipați adecvat, cu echipamnete de protecție și saci de plastic, cei 80 de elevi din Mioveni au adunat deșeurile din zona pădurii de la Făget.
La această acțiunea au participat Christophe Dridi, director la Uzina Vehicule Dacia, Adina Ionescu, director de Comunicare şi Responsabilitate Socială Grup Renault România, conducerea primăriei Mioveni și a SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, precum şi reprezentanţi ai acestor instituții.
La final, tinerii ecologiști au fost recompensați pentru efortul depus.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea