Cristi Mitrofan a renunţat la ideea de a dezvolta turismul ecumenic la Curtea de Argeş

Fostul viceprimar al oraşului Basarabilor, şi totodată unul dintre cei mai cunoscuţi lideri ai PNL Argeş, Cristian Mitrofan, era interesat în urmă cu câteva luni să reintre în afaceri. Astfel, acesta îşi făcuse un plan pentru dezvoltarea şi promovarea turismului ecumenic în zona Curtea de Argeş.
Pentru a fi sigur că îşi atinge obiectivul propus, fostul viceprimar pusese ochii pe una dintre cele mai reprezentative unităţi de cazare din Curtea de Argeş, și anume complexul hotelier Camino, deţinut de către omul de afaceri Vernel Crăciunescu. Complexul Camino era mai mult pretabil pentru o dezvoltare fulminantă a acestui tip de turism, având în vedere că acesta dispune de camere de hotel suficient de încăpătoare pentru a asigura confortul a zeci de familii, restaurant şi o grădină de vară. Chiar dacă liberalul Cristi Mitrofan îşi făcuse o viziune pe termen lung cu privire la acest business, el a decis să pună pe stand-by proiectul din cauza faptului că preţul de vânzare al hotelului cerut de proprietar depăşea cu mult bugetul disponibil pentru transformarea acestuia, fiind scos la vânzare pentru un milion de euro. La negocierile care au avut loc între Cristian Mitrofan şi Vernel Crăciunescu nu s-a ajuns la un punct comun deocamdată, fostul viceprimar oferind un preţ de 800.000 de euro pentru achiziţionarea hotelului.
”Deocamdată am renunţat la idee. Mi s-a părut o sumă destul de mare pentru zona unde este situat hotelul. Eu am venit cu o propunere proprietarului de a îi oferi 800.000 de euro pentru complex, însă acesta a refuzat oferta. Este păcat, totuşi. Zona de nord a judeţului, prin frumuseţile oferite de mânăstirile ctitorite, barajul Vidraru şi Valea Argeşului, se putea aduce un aport fantastic de turişti care să viziteze ceea ce are Argeşul mai bun de oferit. Nu am renunţat complet la idee, voi vedea ce voi mai face în continuare", ne-a declarat Cristi Mitrofan.
Antoniu Neguţ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea