Prim-procurorul Marius Ștefan își continuă activitatea la Parchetul Tribunalului Argeș și după încetarea mandatului

Prim-procurorul Marius Ștefan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, a fost cel care a câștigat concursul organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la sfârșitul anului 2014, fiind numit în fruntea unității timp de trei ani, începând cu  1 ianuarie 2015. Acesta l-a înlocuit în funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Argeş pe procurorul Daniel Vişan. Recent, prim procurorul Marius Ștefan a formulat o cerere către Direcția resurse umane a Consiliului Superior al Magistraturii în care și-a exprimat dorința să continue activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş și după încetarea mandatului în funcţia de conducere deţinută, începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, pe 29 august, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş (unitate de parchet de la care provine) a acestuia după încetarea mandatului în funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, începând cu anul viitor. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea