Sosesc banii pentru finanțarea Spitalului de la Mioveni

Primarul Ion Georgescu a anunțat că în această săptămâna urmează să semneze contractul de finanțare pentru construcția Spitalului „Sf. Spiridon”. 20,8 milioane de euro, circa 93,7 milioane lei, vor ajunge la Mioveni pentru realizarea Spitalului Orășenesc S+P+6E din localitate. Banii vor fi alocaţi de Ministerul Dezvoltãrii prin Programlu Național de Dezvoltare Locală 2017-2020. Ion Georgescu a anunţat că este gata cu toată documentaţia, și că în această săptămână se va deplasa la Minister pentru semnarea contractului de finanţare.
Noul spital va avea şase etaje, cu următoarele secţii: maternitate şi neonatologie; ginecologie şi pediatrie; neurologie; medicină internă; chirurgie; cardiologie; respectiv secția bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri. 
Potrivit conducerii Primăriei, spitalul va fi dotat cu 295 de paturi şi va avea aparatură medicală performantă: computer tomograf, echipament  de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN), angiograf, echipament radiologie (RX).
Contractul pentru realizarea noului spital orășenesc a fost semnat în septembrie 2015. Durata de executare a lucrării este de 36 de luni de la data semnării contractului. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea