Nicolae Dumitrescu, directorul ISCTR Argeș, izbucnește: „Cei care trebuie să organizeze transportul sunt tâmpiţi!”

# „Eu lucrez de 15 ani în control și am pretenția că știu bine ce vorbesc. Dacă dorește cineva să mă schimbe, nu am nicio teamă” # Directorul ISCTR atrage atenția și asupra altui aspect: „Am constatat că deja au început să apară denivelări în suprastructură pe DN 73… La anul, vom avea din nou probleme acolo!” #  „Suntem o rușine! Avem în întreg județul un singur amplasament de cântărire”

Am stat de vorbă, din nou, cu directorul Nicolae Dumitrescu de la ISCTR pentru a explica declarațiile făcute legate de transportul public după ce Publitransul nu va mai efectua curse în afara granițelor municipiului Pitești, mai ales că acestea s-au întors împotriva sa. Mai mult, acesta a făcut mai multe referiri și la alte probleme privind transportul rutier din județul Argeș.

„Protocolul nu e foarte rău, dar e cea mai legală formă a momentului”

# Domnule director Dumitrescu, cum e cu acel protocol? După cum ați recunoscut, soluția găsită în vederea rezolvării problemei cu transportului public, după ce Publitrans şi-a restrâns activitatea pe teritoriul Piteştiului, nu este tocmai legală…
- Trebuie să se înțeleagă că tot ceea ce se întâmplă în transportul public de persoane din județul acesta se face sub directa organizare și control a Consiliului Județean. Acel protocol despre care se vorbea, nu e foarte rău, dar e cea mai legală  formă a momentului. Este o chestiune tranzitorie ca să nu întrerupă activitatea de transport față de oamenii care nu au nicio vină. Protocolul trebuie neapărat vizat de Consiliul Județean. Între timp, primăriile trebuie să facă demersurile pentru modificarea ordinului de ministru care reglementează ordinele de aplicare ale legii.  Deci ei aveau două variante, una de a întrerupe total acest transport, care este cea corectă din punct de vedere legal, și cealaltă, ținând cont de prerogativele pe care le are CJ privind transportul public de persoane, să fie acceptat un protocol sub jurisdicția acestora ca să se rezolve această dramă.
# Ați mai avut o declație în care garantați primăriilor că în perioada desfășurării acelui protocol nu veți institui controale. Nu vă este teamă că veți răspunde pentru aceste declarații?
- Cunoscând situația din teren, treaba protocolului nu este 100% legală și din acest punct de vedere inspectorii ISCTR ar putea să acționeze în forță și să dea în fiecare zi câte o contravenție. Cui folosește? (…) Să poată dovedi cineva că neimplicarea în ai toca în amenzi păștia de la Publitrans este o faptă de corupție care vizează inspectori ICTR! Să vedem dacă e așa?! Eu am spus acest lucru pentru că această treabă este o chestiune care vine în folosul acelor oameni care, repet, nu au nicio vină, că cei care trebuie să organizeze sunt tâmpiți și nu au făcut-o până acum. Ei nu au nicio vină și trebuie transportați. Dacă i-am rupe în amenzi, o zi-două, Publitransul își va retrage mașinile. Cine îi va mai transporta apoi pe oameni?
# Ați fost criticat de președintele și vicepreședintele Consiliului Județean pentru declarațiile date. Mai mult chiar s-a vehiculat schimbarea dumneavoastră din funcție…
- Eu nu am cerșit niciodată nicio funcție nimănui. Eu știu ce am de făcut. Cunosc bine meseria asta! De ce am afirmat eu că trecem cu vederea? Trecem cu vederea ca să ducă oamenii operatorul în cauză! Putem foarte bine să nu trecem cu vederea și nu mai duce oamenii atunci, e bine așa? Și ce fac ăștia? Se duc în capul Consiliului Județean? Pe de altă parte Consiliul Județean vrea liniște, ordine, să nu fie cineva care să protesteze, ca și primarul Piteștiului. Dl primar chiar a spus că va protesta și el cu oamenii. Eu lucrez de 15 ani în control și am pretenția că știu bine ce vorbesc. Dacă dorește cineva să mă schimbe, nu am nicio teamă. Sunt în măsură să dau răspunsuri profesioniste la toată lumea oricând. Eu nu cerșesc nimic de la nimeni. Eu mi-am spus doar punctul de vedere vizavi de o situație creată în care de la început primarul Ionică mi-a precizat că își dorește o soluționare a cazului fără proteste. Mie primarul Ionică mi-a cerut să-mi spun punctul de vedere, ce trebuie făcut pentru evitarea acestor proteste. Acesta e soluția, alta nu e. Să vedem, cine vine cu o soluție mai bună decât asta? Nu am nicio teamă de nimeni, indiferent că este vorba de partid sau latura profesională. Mi-am spus punctul meu de vedere corect, îl susțin, iar ei nu au decât să facă ce vor.

„Directorul CNAIR a spus că se va interesa despre situația denivelărilor pe DN 73. Nu s-a întâmplat nimic!”

# În afară de această chestiune, în calitate de șef al ISCTR Argeș ce probleme ați mai semnalat în transportul din județ?
- Au reușit să obțină finanțarea reabilitării DN73 Pitești-Câmpung. Porțiunea Pitești-Câmpulung este aproape gata, cu mici completări. Eu merg în fiecare zi pe acest drum. De curând, am constatat că deja au început să apară denivelări în suprastructură, în stratul final, de deasupra. Asta se întâmplă datorită supraîncărcărilor mijloacelor de transport atât prin depășirea masei totală autorizată, dar distribuția mărfurilor este proastă. Au început să apară mici denivelări care vor accentua pe timp ce trece și care, la anul, pe această șosea pe care s-a cheltuit o sumă foarte mari de bani și care arată bine la momentul ăsta vom avea din nou probleme. Am atras atenția, în scris, că, înainte a se apuca să se facă asfaltarea, este necesar un amplasament de cântărire pe DN 73 tocmai în această idee, că se va termina acest drum național, va apărea circulație pe supraîncărcare și se va deteriora drumul. Nimeni nu a vrut să prevadă un amplasament de cântărire.
# Câte amplasamente de cântărire avem în județul nostru?
- Vreau să vă spun că județul Argeș după informațiile mele, suntem al patrulea sau al cincilea județ din punct de vedere al ponderei  de transport al circulației vehiculelor de marfă cu produse divizibile. Suntem o rușine! Avem în întreg județul un singur amplasament de cântărire. Dacă mergeți pe autostrada de centură găsiți la Km 110 inspectorii ICTR la control cu cântarul. Acela este singurul amplasament de cântar care îl avem în întreg județul Argeș. Acolo este singurul loc, în județul Argeș, unde avem o locație de cântărire corespunzătoare atât pe o parte cât și pe cealalta. Obligatoriu aceste amplasament trebuie să corespundă cerințelor stabilite de lege. După părerea mea, ele ar trebui stabilite pe fiecare drum național care iese sau intra în Pitești.
# Legat de denivelările create pe DN 73, ați sesizat instituțiile abilitate pentru a lua măsuri?
- Inclusiv în urmă cu două luni, atunci în sala de ședințe a Consiliului Județean a venit Ministrul Transporturilor împreună cu directorul CNAIR, cu dl Ioniță (n. red Ștefan Ioniță). La sfârșitul ședinței am avut o discuție cu dl Ioniță căreia i-am semnalat această situație și a rămas surprins. A spus că se va interesa și va lua legătura cu oamenii lor din județ. Nu s-a întâmplat nimic!
Interviu realizat de Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea