Primarii au fost îndrumați în vederea implementării Programului Național de Dezvoltare Locală

Vineri, 15 septembrie, la Consiliul Județean Argeș a avut loc o întrevedere a conducerii Consiliului Județean Argeș, împreună cu Direcția Tehnică a CJ Argeș,  cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care au accesat fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa I, însă nu au utilizat până în prezent sumele obținute în baza contractelor de finanțare multianuale pentru realizarea obiectivelor de investiții propuse. Întâlnirea, organizată la recomandarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a avut drept scop acordarea de îndrumare metodologică reprezentanților UAT-urilor,  în vederea parcurgerii tuturor etapelor pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Locală și, implicit, a realizării obiectivelor de investiții. În urma discuțiilor aplicate cu reprezentanții fiecărei localități, Consiliul Județean Argeș va acorda asistența necesară, în funcție de problemele întâmpinate, respectiv va transmite situația centralizată la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea