Mai multe minore citate în procesul învățătorului Ion Popescu, cercetat pentru prostituție infantilă, s-au prezentat la instanță fără părinți

# Inconștiență din partea părinților!
La Tribunalul Argeș, continuă procesul în care învățătorul Ion Popescu este trimis în judecată pentru folosirea prostituției infantile. La termenul din 19 septembrie, s-au prezentat ca martore, după ce au fost citate, mai multe minore fără să fie însoțite măcar de unul dintre părinți. Situația este una cu atât mai delicată ținând cont că fetele sunt martore într-un dosar ce are ca obiect prostituția, iar părinții în loc să ia atitudine față de situația în care copiii lor au intrat le-au trimis singure la Tribunal, preferând să rămână bine mersi acasa. Magistratul Tribunalului Argeș a amânat cauza și a pus în vederea a două minore să se prezinte și la următorul termen al procesului, de pe 3 octombrie, dar de această dată împreună cu părinții lor. La același termen alte trei minore urmează să se prezinte la instanță cu mandat de aducere.
La începutul lunii octombrie 2016, procurorii DIICOT Piteşti au efectuat mai multe descinderi în municipiul Câmpulung. Mai mulți bărbaţi şi o elevă de 17 ani au fost duşi la audieri, acuzele fiind foarte grave: trafic de minore, act sexual cu minore şi pornografie infantilă. Unul dintre cei cercetați în dosar este Ion Popescu, învăţător la Şcoala Poienarii de Muscel. În aprilie 2016, la DIICOT Pitești s-a înregistrat o sesizare din oficiu întocmită de lucrătorii BCCO Pitești din cuprinsul căreia rezulta că numitul Ion Popescu racola minori prin oferirea de cadouri sau alte facilități cu scopul de a întreține relații sexuale cu aceștia. Învățătorul Ion Popescu a fost trimis în judecată la Tribunalul Argeș în luna februarie a acestui an, fiind acuzat de folosirea prostituției infantile.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea