Înmatriculările de mașini second-hand, de cinci ori mai multe ca cele noi

Au crescut numărul mașinilor înmatriculate în primele opt luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. În 2017 au fost înmatriculate aproape 338.000 de mașini second-hand din import, cu 75% mai mult decât anul trecut, însă creșterea a fost de peste 100% pentru mașinile Euro 2 și Euro 3, arata un comunicat al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). De asemenea și înmatriculările de mașini noi au crescut. Datele DRPCIV arată că înmatriculările de mașini noi au avansat cu 17%, la peste 68.000, în schimb datele APIA, care indică vânzările și sunt calculate diferit față de cele de la Poliție, arată o piață totală de peste 80.800 mașini noi.

Dacia Logan - cel mai bine vândut model în primele opt luni din 2017

În România, vânzările de autoturisme realizate în primele opt luni din 2017 au fost, ca și în anii precedenți, susținute de achizițiile realizate de persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 64% față de 36% persoane fizice. În această din urmă categorie de cumpărători se remarcă o creștere cu 6% a ponderii, respectiv cu 36% a volumului achizițiilor realizate, față de intervalul ianuarie — august 2016. Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 26.269 de unități, urmată de Volkswagen (9.902), Ford (7.810), Renault (7.777) și Skoda (7.278). La autoturisme, în funcție de volumele livrate, prima este tot Dacia, cu 24.002 unități (29,7% cotă de piață), după care clasamentul continuă cu Volkswagen (8.813 unități, 10,9% cotă), Skoda (7.278 unități, 9% din total piață), Ford (5.441 unități, 6,7% cotă de piață) și Opel (4.029 unități, 5% din total piață). Pe modele, cu cele 9.857 de unități vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele opt luni din 2017, urmat de Dacia Sandero — cu 5.366 de unități, Dacia Duster (4.970), Skoda Octavia (3.051) și Renault Clio (2.529).

Înmatriculările de mașini Euro 2 și Euro 3 din import au crescut de 2,5 ori anul acesta

În ceea ce privește autoturismele rulate, în intervalul ianuarie - august 2017, au fost înmatriculate circa 338.000 de unități, de cinci ori mai multe decât cele noi, precizează APIA. Cifra pe primele opt luni din 2017 este mai mare decât totalul pe întreg anul 2016 când s-au înmatriculat 300.000 de mașini SH. Această situație se datorează, în primul rând, eliminării de la 1 februarie a timbrului de mediu. Ceea ce este și mai grav însă, este faptul că numărul autoturismelor rulate importate cu emisii poluante ridicate (Normele Euro3 si Euro2) a crescut de 2,5 ori, se mai precizează în comunicatul APIA. Românii au adus în țară peste 88.000 de mașini Volkswagen second-hand și 42.000 - Opel. Pe locul trei se situează Ford, cu 33.000, iar Audi și BMW, au fiecare peste 29.000.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea