Concert umanitar la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 26 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate Vivaldi, Bach şi Mozart. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Florin Totan, revin, ca solişti, violoniştii Meda Stanciu şi Florin Ionescu-Galaţi. În program: A. Vivaldi - Concert pentru două viori şi orchestră, J. S. Bach - Concert pentru două viori şi orchestră şi Wolfgang Amadeus Mozart - Simfonia nr. 41 în Do major, Jupiter, KV 551. 
Născut într-o familie de muzicieni, Florin Totan studiază arta dirijorală în Bucureşti, la Academia de Muzică, perfecţionându-se ulterior prin cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache la München şi Mainz, F. Ferrara la Siena şi R. Schumacher la Berlin şi Paris. Este câştigătorul unor concursuri internaţionale de gen din Austria şi Germania. Din ianuarie 2000 este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. A mai condus orchestra Filarmonicii Piteşti în stagiunile trecute. 
Violonista Meda Stanciu s-a născut la Râmnicu Vâlcea, oraş în care a absolvit „Şcoala de Muzică şi Arte Plastice”. Şi-a finalizat studiile muzicale la Liceul de Artă din Craiova şi le-a desăvârşit la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca mentor pe maestrul Ştefan Ruha. După absolvirea facultăţii este angajată ca violonistă la Filarmonica „Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, iar din puţin mai târziu, în urma unui concurs, devine concert-maestru al filarmonicii vâlcene. Este apreciată pentru calitatea actului interpetativ atât ca solistă, cât şi în orchestră, de soliştii şi dirijorii invitaţi. A fost remarcată pentru interpretarea „Simfoniei spaniole” de E. Lalo şi a numeroaselor concerte cu filarmonicile din Bacău, Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. În prezent este directoarea filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea. 
Fiul muzicianului şi dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi, Florin Ionescu-Galaţi începe, cu tatăl său, la patru ani, studiul viorii, şase ani mai târziu debutând, ca solist, în faţa Orchestrei Naţionale Radio. Absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ştefan Gheorghiu, colaborează cu toate orchestrele din România. Câştigător al concursurilor din Elveţia, Italia, Cehoslovacia, România, violonistul concertează în săli celebre din întreaga lume, colaborând cu muzicieni de prestigiu ca Horia Andreescu şi Iosif Conta. În 1982 începe cariera internaţională cântând cu orchestre din SUA, Canada, Elveţia, Grecia, Turcia, Austria, Franţa. Din 1993 este solist al Filarmonicii de Stat din Braşov.
Concertul are scop umanitar pentru salvarea vieţii tinerei mămici Cristina Manea, în vârstă de 23 de ani, diagnosticată cu cancer după ce a născut.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea