Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș: „Rămânem pe primele cinci locuri în țară în privința infracțiunilor de evaziune fiscală”

Săptămâna trecută, la sediul IPJ Argeș, au fost prezentate principalele activităţi ale inspectoratului în primele nouă luni ale anului.  Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a înregistrat cu 8,3% mai puține infracțiuni sesizate faţă de perioada similară a anului precedent. Este al șaptelea an consecutiv în care infracţionalitatea sesizată este în scădere. În schimb au crescut cu 1,46% numărul apelurilor primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. 1,6% dintre apeluri au fost false, iar în acest caz au fost aplicate sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 78.000 de lei.
În ceea ce privește infracţiunile economico – financiare, acestea reprezintă 7,7% din totalul infracţiunilor sesizate la nivelul IPJ Argeș, iar în perioada analizată acestea înregistrează o scădere de 28,88%.
Pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală, polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat 71 perchezitii domiciliare în dosarele penale instrumentate. Conform comandantului IPJ Argeş, cms-șef Bogdan Berechet, județul nostru se află pe primele locuri în țară în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală. „Suntem pe primele locuri după analiza principalilor indicatori. Când vorbim de indicatori, vorbim de dosare penale soluționate prin rechizitorii, de măsuri preventive, de valoarea măsurilor asiguratorii dispuse și de alte dosare care au fost declinate către structurile competente În ultimii ani am fost pe primele cinci locuri în țară”, a precizat șeful IPJ Argeș
Alături de tragerea la răspundere penală a persoanelor cercetate în cauzele instrumentate s-a avut în vedere şi recuperarea prejudiciilor aduse bugetului de stat. Astfel, în primele 9 luni ale anului 2017 au fost instituite măsuri de indisponibilizare a unor bunuri în valoare de 5.859.090 lei și au fost recuperați peste 1.300.020 de lei. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea