Programul lapte-corn în Argeș - bătaie totală de joc!

# Procesele pierdute de CJ Argeș pentru nereguli în atribuirea licitațiilor au adus un prejudiciu uriaș bugetului instituției
Credeți că a început programul lapte-corn? Credeți că acum, la mulți ani, de la începerea derulării programului, Consiliul Județean organizează, la timp, licitațiile? Nu și nu! Un ”da” hotărât, însă, la cheltuirea total haotică a banului public, ban al cărui administrator este aceeași neglijentă instituție. Cine nu își amintește de licitația pentru măr din urmă cu numai un an? Atunci, atribuirea s-a făcut, de onorabilul Consiliu Județean Argeș, cu vreo săptămână înainte de închiderea cursurilor. Elevii au văzut, însă, merele, preponderent la televizor.
Așa cum am mai scris, Consiliul Județean Argeș, administratorul banilor județului, s-a obișnuit să piardă sume importante în instanță. Din nefericire, sunt banii noștri, ai argeșenilor. Lipsa acestor bani din buget ne aduce mai multe gropi în asfalt, mai multă mizerie în spitale. Și totul se datorează unei gestionări destul de relaxate la vârful instituției sau, așa cum a fost în trecut, unor interese obscure. Toate păguboase.

S.C. Vlăsia încă ia bani, în 2017, de la CJ Argeș, din licitația pentru programul Lapte-Corn din 2008

Perioada în care Constantin Nicolescu a fost președinte al Consiliului Județean Argeș s-a suprapus, aproape în totalitate, cu perioada în care firmei Vlăsia i s-a interzis, prin orice mijloace, accesul către banii gestionați de instituția publică. Participarea la licitațiile pentru programul Lapte-Corn a fost, ani întregi, copiată  la indigo, în sensul că Vlăsia se înscria la proceduri, era descalificată pentru motive stupide; ulterior, în instanță, dându-i-se dreptate. Miliarde de lei vechi, anual, au fost pierdute de Consiliul Județean Argeș. În cazul atribuirii din anul 2008, pierderea a fost de aproape 9 miliarde de lei vechi. Banii, câștigați la procese derulate prin țară, încă produc avarii în contul CJ-ului. Pentru că, anul acesta, spre exemplu, Aurel Săvulescu, managerul Vlăsia,  a solicitat și câștigat, definitiv și irevocabil, încă două miliarde de lei vechi reprezentând cheltuieli conexe judecării dosarelor cu pricina. În cazul de față, după ce a luat banii CJ-ului la Iași, patronul Vlăsia a mers, din nou, la proces pentru a-și recupera cheltuielile cu avocații, cu expertizele și alte cheltuieli din dosar. Și, cum cel care pierde plătește, magistrații Judecătoriei Pitești i-au dat, ca de obicei, dreptate particularului. La fel și judecătorii Tribunalului Argeș. Cheltuielile de judecată vor fi solicitate, și acestea, pe cale separată. Între timp, programul lapte-corn își vede de treaba lui. Iar guvernanții județeni de a lor… A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea