TÂRG DE CRĂCIUN LA MIOVENI

În perioada 15-25 decembrie 2017, la Mioveni va fi organizată cea de-a doua ediție a “Târgului de Craciun”, pe platoul din Centrul Civic. Târgul de Crăciun poate fi vizitat zilnic, în perioada 15-25 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 22:00 și include: spații comerciale, zonă gastronomică, târg de meșteșuguri, casa lui Moș Crăciun, carusel, concerte și spectacole de folclor.
Astfel, timp de zece zile, la Târgul de Crăciun din Mioveni, vizitatorii pot găsi inspirație pentru cadouri și se pot bucura de o ofertă variată de produse, grupate pe categorii precum jucării, produse alimentare tradițioale de sezon (carne, afumături, brânzeturi, dulcețuri, zacuscă, murături), o gamă variată de dulciuri, prăjituri de casă, cozonaci, ciocolată de casă, turtă dulce, produse de patiserie, produse apicole, decorațiuni și obiecte de uz gospodăresc, țesături, handmade, țuică, pălincă, vin fiert, suc natural de mere, siropuri, cafea, ceaiuri, etc.
Casa lui Moș Crăciun reprezintă una dintre surprizele pregătite îndelung și așteptate cu nerăbdare de cei mici. Aici, într-un decor magic, toți copiii se vor întâlni cu Moș Crăciun și spiridușii săi, de la care fiecare copil care a fost cuminte va primi un mic cadou.
Pentru organizarea acestui eveniment, sunt așteptați să își anunțe participarea parteneri și sponsori din mediul privat. Persoanele care doresc să beneficieze de această oportunitate pentru a-și promova sau vinde produsele specifice sărătorilor de iarnă, sunt rugate să transmită intenția de participare ca sponsor/partener la Registratura Primăriei orașului Mioveni, prin e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , prin fax 0248/260500 sau direct pe pagina de Facebook.
Ca și la ediția precedentă, dorim ca acest Târg de Crăciun să-i fascineze atât pe cei mici cât şi pe cei mai în vârstă, să devină un loc de relaxare și bucurie pentru întreaga familie, de la bunici la nepoți.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea