Prefectura Argeș a atacat în instanță două autorizații de construire ce aparțin clinicii Dr. Costache

La sfârșitul anului 2016, Prefectura Argeș a deschis un dosar împotriva Turism Muntenia SA, S.C. Dr. Costache Ionuț Bogdan SRL și a primarului municipiului Pitești, după ce a fost înștiințată de Inspectoratul Județean în Construcții Argeș cu privire la unele nereguli la executarea lucrărilor de construire. Astfel, pe rolul Tribunalului Argeș se află un dosar ce are ca obiect anulare act administrativ autorizație construire nr. 931/09.12.2011 și nr. 743/02.12.2013. Prefectura contestă modul în care au fost acordate cele două autorizații de construire de către Primăria Pitești pentru clinica dentară Dr. Costache. Trebuie menționat că autorizațiile au fost acordate încă de pe vremea fostului primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc. La unul din termene, judecătorul instanței argeșene a emis „adresă către pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, în sensul de a depune la dosar dovezile afişării celor două autorizaţii şi cu menţiunea că în situaţia în care nu mai deţine nici un fel de înscris cu privire la cele solicitate, să menţioneze expres acest lucru”, se arată în încheierea de ședință din 25 septembrie a.c. Următorul termen al procesului este pe 4 decembrie a.c. Reprezentanții Primăriei nu au vrut să comenteze pe acest subiect. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea