Tribunalul Argeș a decis. Începe judecarea lui Pendiuc pentru instigare la abuz în serviciu

La Tribunalul Argeș se judecă dosarul în care fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu asfaltarea unui drum ce duce direct la vila fostei sale secretare, Carmen Lis. După mai bine de o jumătate de an în care dosarul s-a judecat în cameră preliminară, instanța argeșeană a respins, pe 31 octombrie, cererile și excepțiile formulate de Tudor Pendiuc și a dispus începerea judecării cauzei.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 230/P/2014 din data de 09 februarie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpaţii: PENDIUC TUDOR, cercetat pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 47 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Codul penal şi BRANIŞTE FLORENTIN MIRCEA,cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii menţionaţi mai sus”, se arată în încheierea finală de cameră preliminară a dosarului.

 

Fostul primar al Piteștiului a contestat decizia

Doar că Tudor Pendiuc a contestat decizia Tribunalului Argeș. Astfel, pe 23 noiembrie, la Curtea de Apel Pitești se va decide asupra contestației acestuia. Reamintim că procurorii DNA susțin că, în luna septembrie 2014, Braniște, în calitate de director al Administrației Domeniului Public Pitești, la instigarea primarului Tudor Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești.
„Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 – o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința unei persoane cu funcție de conducere în cadrul primăriei Pitești (n. red. fosta secretară a primarului – Carmen Lis)”, arată DNA.
În cauză, Administrația Domeniului Public Pitești s-a constituit persoană vătămată și parte civilă cu suma de 27.747 lei, sumă ce a fost achitată integral de directorul Mircea Braniște. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea