Decizie ce poate crea un precedent uriaș! O primărie din Argeș a câștigat procesul cu Apele Române pentru că acestea nu au decolmatat un pârâu

Anul acesta, un proces cu o miză relativ mică, de numai 1,4 miliarde lei vechi, proces câștigat de o primărie săracă din Argeș, poate declanșa, însă, un val uriaș. Un val atât de mare încât chiar instituția care gestionează situația apelor din județ ar putea fi scufundată. Pentru că, o instituție cu excedent de 3.000 de miliarde de lei vechi, nu investește – sau, cel puțin, nu investea – în reparații, în decolmatări, în protecții și apărări de maluri.
Iată cum sună, la capitolul de descriere a activității, postat pe site-ul propriu, prima sarcină a bogatei instituții:

Activitatea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea urmăreşte îndeplinirea următoarelor obiective vitale pentru satisfacerea cerinţelor impuse de comunităţile locale, structurate astfel:

# exploatarea şi întreţinerea lucrărilor hidrotehnice şi a cursurilor de apă;
……………
# hidrologie şi hidrogeologie;
……………
# investiţii-dezvoltare.

Așadar, exploatare și întreținere. După cum se vede treaba, la exploatare au stat mult mai bine responsabilii ABAAV, din moment ce salariile nu au fost, deloc, inundate. La întreținere, zdrențe! Este suficient să ne amintim de imaginile catastrofale din Bascov, unde apa a intrat, de doi metri, în vilele a sute de oameni. E suficient să ne amintim de Cotmeana, care, în zona Stolnici, Hârsești, Bârla a curs peste tot, nu numai prin albia ei, colmatată și neîngrijită de ani.

Bebe Ivan, primar, Băbana: ”În anul 2014, am asfaltat în zona Cotmenița. După numai două luni de la asfaltare, atunci când au venit inundațiile în mai multe zone, apa mi-a luat asfaltul, l-a făcut praf. Ei (cei de la Apele Române, n.r.) aveau obligația să amenajeze pârâul care apărea în situațiile lor. Îl făcuseră doar jumătate. I-am dat în judecată. Am cerut, în instanță, suma de bani cu care am efectuat reparațiile pentru drumul distrus. Atât a costat, cât le-am cerut lor. Nu puteam face altceva. Oamenii mă întrebau, altfel, ce soluții am găsit. Oamenii m-ar fi dat, altfel, ei în judecată pe mine.”

 

Judecătoria Pitești
Tip soluție: Admite în parte cererea
Soluția pe scurt: Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 125.309 lei reprezentând contravaloare servicii de reabilitare. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii Primarul comunei Băbana - Ivan Vasile Bebe şi Primăria comunei Băbana ca fiind introdusă de către persoane fără calitate procesuală activă. Admite în parte cererea de majorare a onorariului de expertiză de la 1.000 lei la 1.500 lei şi obligă reclamanta la plata diferenţei de onorariu de expertiză în cuantum de 500 lei. Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu expert. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 13.04.2017.
Document: Hotărâre  4514/2017  13.04.2017

La închiderea ediției am aflat că, cu puțin timp înainte de expirarea termenului legal, Administrația Bazinală de Apă a formulat apel. Dacă pierde și la Tribunal, ABAAV este bună de plată, și nu numai atât, precedentul fiind creat. ABAAV va fi bună de plată și pentru alte UAT-uri care, cu siguranță, vor urma exemplul Primăriei Băbana. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea