Acuzată de indolență crasă, directoarea Colegiului Tehnic „Dimitrie Dima” și-a dat demisia

# Dumitru Tudosoiu: ”Eu sunt nemulțumit de activitatea dumneaei” # În primele opt luni din 2017 s-au cheltuit pe utilităţi nu mai puţin de patru miliarde lei vechi

La începutul acestui an, profesoara Gabriela Cârstea a promovat examenul pentru funcția de director la „Dimitrie Dima”, iar la unitatea școlară se aștepta ca lucrurile să intre pe făgașul normal. Doar că nu au fost chiar așa, iar la ședința de Consiliu Local Pitești din luna septembrie a izbucnit un adevărat scandal, după ce s-a constatat că, în primele opt luni, s-au cheltuit pe utilităţi nu mai puţin de patru miliarde de lei vechi. Rând pe rând, primarul Cornel Ionică, consilierii locali, dar şi inspectorul general, Dumitru Tudosoiu, și-au arătat nemulțumirile. De departe, cel mai vocal a fost consilierul local Cristian Gentea, care a acuzat-o pe directoarea instituţiei de „indolenţă crasă” pentru că nu a fost în stare să remedieze problemele.

Demisia directoarei a amânat desfășurarea auditului la „Dimitrie Dima”

Pusă sub presiune, după mai bine de o lună de zile de la acest scandal și după ce la ”Dimitrie Dima”  se desfășura un audit intern ce urma să stabilească eventuale nereguli, directoarea Gabriela Cârstea și-a dat demisia din fruntea instituției de învățământ. Pe 10 noiembrie, printr-o dispoziție a Inspectoratului Școlar Județean Argeș, aceasta a fost înlocuită cu profesorul-inginer Marian Cioboată.
„La Dimitrie Dima era în desfășurare un audit. Numai că doamna nu a mai așteptat rezultatele auditului și și-a dat demisia. După ce dânsa a demisionat a blocat un pic activitatea acolo și auditul a fost amânat pentru câteva zile. Acum avem un nou director. După ce acesta va începe activitatea managerială, vom reveni cu auditul acolo. Atunci vom putea spune dacă ce a făcut dânsa în perioada în care a fost directoare a fost ok sau nu. Eu sunt nemulțumit de activitatea dumneaei și, mai ales, de modul în care a încheiat dânsa acest mandat, prin demisie, dar demisia este un act unilateral, nu se comentează. A fost alegerea domniei sale. Vom vedea dacă a făcut bine. Doamna a rămas cadru didactic acolo”, a precizat inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu.

Dumitru Tudosoiu: „Nu trebuie pur și simplu să stai în birou și să aștepți să vină facturile ca să le plătești”

„Generalul” Dumitru Tudosoiu a mai precizat că una din nemulțumirile sale față de directoarea Gabriela Cârstea a fost modul în care a fost gestionată avaria la apă.
„În urma intervențiilor noastre și ale colegilor din Consiliul de Administrație al școlii s-a depistat că s-au consumat 1.000 de mc de apă. Conducerea liceului nu a depistat această avarie, ei plăteau factura. Sunt chestiuni de gospodărire la nivelul unității școlare. Nu Inspectoratul Școlar trebuie să vină să citească facturile și să facă o analiză a ultimelor statistici a acelei perioade din an. Una din nemulțumirile mele legate de doamna director a fost chiar aceasta. Dacă ești manager de unitate ai și un rol managerial privind procesul educativ, dar și un rol de gospodărire, în sensul că trebuie să te preocupe și baza materială și cheltuirea banului public. Nu trebuie pur și simplu să stai în birou și să aștepți să vină facturile ca să le plătești. Acum a venit dânsa să demisioneze. Totuși, trebuia să-și ducă mandatul până la capăt și, eventual, să răspundă la anumite lucruri pe care le consideră potrivite sau nepotrivite activității dumneaei. Oricum, auditul va avea loc și va scoate în evidență anumite aspecte și din perioada în care domnia sa a fost director, dar și din perioada anterioară venirii dumneai. Deci, îi va viza pe toți din 2014 până astăzi, nu rămâne nimeni nepedepsit dacă va fi găsit vinovat cineva”, a concluzionat inspectorul general Dumitru Tudosoiu.

Viceprimarul Zidaru: „În primele trei trimestre s-au cheltuit banii alocați pentru tot anul”

Viceprimarul Laurențiu Zidaru consideră că instituția de învățământ a cheltuit în acest an mult peste bugetul alocat. „Au fost cheltuieli foarte mari la utilități; în primele trei trimestre s-au cheltuit banii alocați pentru tot anul. Erau restanțe mari la utilități. Unitatea de învățământ a ajuns să consume câte 800 mc de apă pe lună… Săptămâna trecută doamna directoare și-a dat demisia. Inspectoratul școlar a dat o nouă dispoziție pe 10 noiembrie și a fost numit ca director inginerul Marian Cioboată. Sperăm ca acum lucrurile să se schimbe în bine”, ne-a precizat viceprimarul Laurențiu Zidaru.

În ziua în care a fost numit noul director, s-au solicitat 200.000 de lei de la Primăria Pitești

Și, totuși, în aceeași zi în care a fost numit director Marian Cioboată la Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima”, unitatea școlară a solicitat Primăriei Pitești alți bani pentru buna desfășurare a activităților. „Pe 10 noiembrie, unitatea școlară a solicitat Primăriei Pitești alți bani. Acum cer pentru lunile noiembrie-decembrie 200.000 de lei în condițiile în care avaria a fost remediată, iar cantina și căminul sunt închise. Vom analiza dar nu cred că vor primi acești bani”, a mai adăugat viceprimarul. În ceea ce privește cantina și căminul de la „Dimitrie Dima”, conducerea Primăriei Pitești preconizează că ele vor fi funcționale odată cu începerea viitorului an școlar.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea