Teroristul „Ibrahim” din Mușătești, aproape de a fi trimis în judecată

Dosarul în care Ionuţ Cătălin Bălan, zis „Ibrahim”, din Mușătești, este suspectat de propagandă teroristă în favoarea DAESH se află pe ultima sută de metri. Conform surselor noastre, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Pitești sunt foarte aproape de a-l trimite pe acesta în judecată. Acuzaţiile procurorilor: culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă.
Pe 24 octombrie s-a judecat la Curtea de Apel Pitești contestația formulată de Ionuț Bălan împotriva măsurilor asiguratorii. Instanța a respins contestația. „Respinge contestaţia formulată de inculpatului BĂLAN IONUŢ-CĂTĂLIN, împotriva ordonanţei din 19.10.2017 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Serviciul Teritorial Piteşti, în dosarul nr. 237/D/P/2017. Obligă pe contestatorul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă”, se arată în hotărârea instanței. Tot pe 24 octombrie, Curtea de Apel Pitești a prelungit cu încă 30 de zile măsura arestării preventive față de acesta, începând cu data de 28 octombrie şi până la data de 26 noiembrie 2017.

„Frate, înainte de a intra la Islam, făceam toate nebuniile… Decât mortăciuni n-am făcut şi prostituţie”

Reamintim că Ionuţ Cătălin Bălan, convertit la Islam şi radicalizat într-o închisoare din Franţa, a ajuns pe 29 iunie după gratii pentru că ar fi plănuit atentate teroriste în România. Bălan fusese condamnat în Franţa pentru furt şi a petrecut o bună perioadă de timp în puşcărie, unde ar fi intrat în contact cu unii membri ai grupării jihadiste care a organizat atentatele de la Paris, din noiembrie 2015. Convertit la Islam, bărbatul şi-a luat numele de „Ibrahim”.
Ionuţ Cătălin Bălan, suspect de terorism, a intrat în atenţia SRI în anul 2015, prezentând „indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare“. Acesta s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste Daesh (ISIS), la care şi-a declarat adeziunea.
În primăvara anului 2015, Bălan a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, în zona Bazei Militare româno-americane Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit, mai spun procurorii DIICOT.
Stenograme ale unor discuţii telefonice şi ambientale, monitorizări, mărturii ale unor martori sau martori cu identitate protejată sunt probele cheie ale procurorilor DIICOT în cazul lui Ionuţ Cătălin Bălan, zis „Ibrahim”. Într-o discuţie ambientală, interceptată de procurori DIICOT, Ionuţ Cătălin Bălan povestea câte păcate făcuse: „Da, frate! Da! Păi, eu înainte de asta, frate, eu am fost, am umblat în mafie, frate! Şi ştiu telefoanele cum sunt şi ălea, ştiu orice... Frate, înainte de a mă converti, de a intra la Islam, am fost,..., făceam toate nebuniile din… Decât mortăciuni n-am făcut şi prostituţie şi ăstea n-am făcut în viaţa mea, da’ altceva am făcut. Deci, am făcut altceva. Am fost combinat cu albanezi, ruşi…. Ceceni, lucram cu ceceni. În ultima perioadă cu cecenii şi marocani”. Răspunsul amicului a venit prompt: „Hamdulillah!”- „Slavă lui Allah!”.

Ce l-a determinat pe Ionuț Bălan să treacă la islamism

De asemenea, „Ibrahim”, a povestit unui prieten ce l-a determinat să treacă de la ortodoxism la islamism. „Frate, cu un an înainte de, de a mă converti, mi s-a-ntâmplat ceva cu care am cerut cu adevărat ajutorul lu' Allah. Am cerut, că nu mai aveam nicio portiţă de scăpare. Erau, doi, doisprezece poliţişti şi au pus toţi lanternile pe mine şi nu m-au văzut, într-un boschet, uite aşa. Te vedeai, te vedeai fără să…”.
Potrivit monitorizării DIICOT, începând cu luna iunie 2016, Ionuţ Cătălin Bălan a utilizat pe reteaua de socializare Facebook, conturile „Ibrahim Khalid Ibrahim (Abdelkader)”, „Samir Yunus Abraim”, „Pascal Janluc”, „Yunus Khalid Ibrahim” prin intermediul carora ar fi postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste Statul Islamic - DAESH, precum si inregistrari cu atacuri ale DAESH și executii, prin decapitare si impuscare, „cu intenţia de a le face cunoscute şi de a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o, asa cum reiese din datele culese de catre investigatorul sub acoperire”. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea