Cea mai cunoscută unitate de cazare din Nucșoara, de vânzare la preț redus

Construită cu doar câțiva ani în urmă, Pensiunea Danvi din Nucșoara s-a făcut, mai ales prin intermediul internetului, binecunoscută iubitorilor de drumeții. Construită într-o zonă fără multe alte posibilități de cazare, aceasta a fost, pentru cei ce au ajuns în comuna din nordul județului, singurul refugiu turistic; ca punct forte, fiind și ultimul popas pentru cucerirea vârfului Moldoveanu, din Făgăraș, cel mai înalt vârf din țară.
Iată însă că problemele financiare au afectat și firma care administra imobilul menționat mai sus, așa încât a intrat, de curând, în faliment. Lichidatorul – S.P. BIO CONSULT S.P.R.L., a organizat mai multe licitații publice deschise cu strigare pentru imobilul cu destinație turistică. Prețul de pornire al licitației a fost, inițial, cel de evaluare: 113.250 de euro, preț în care sunt incluse și echipamentele tehnologice aferente construcției (centrală termică, pompe, stație filtrare apă, stație epurare)
Partea mai puțin bună este aceea că imobilul oferit vânzării nu are inclus și terenul aferent, ceea ce constituie un dezavantaj serios pentru un investitor potențial.
Lipsa clienților interesați a dus, în cele din urmă, la scăderea prețului stabilit inițial. Așadar, la ultima oră, Pensiunea Danvi a fost oferită spre vânzare cu numai 105.000 euro.
Andreea Stoica

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea