Ocolul Silvic Privat „Stejarii Muscelului” a primit autorizaţia de funcţionare

Dorin Mărăşoiu:  Mulţumiri proprietarilor pentru încrederea  acordată. Mulţumiri  domnului primar Boţârcă, fondatorul primei  asociaţii a proprietarilor de pădure din judeţ. Ocolul privat „Stejarii Muscelului” a primit, în data de 28 iunie a.c. autorizaţia de funcţionare din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor. Acesta a fost înscris în Registrul Ocoalelor Silvice şi a început să îşi desfăşoare activitatea, începând cu această dată, cu acte în regulă. „Stejarii Muscelului” administrează în momentul de faţă 5400 hectare de fond forestier, suprafaţa fiind însă în continuă creştere. Ocolul silvic privat menţionat excelează şi la capitolul proporţionalitate, ponderea – în funcţie de relieful amplasamentului – fiind de 33% la câmpie, 33% zonă de deal şi 34% zone muntoase, adică exact proporţionalitatea reliefului României în ansamblu.
Dorin Mărăşoiu, şeful ocolului, omul care a alergat câţiva ani de zile pentru a ajunge aici, spune că autorizarea ocolului este abia începutul. Vor urma zile, luni şi ani de muncă continuă pentru o bună administrare şi dezvoltare a acestei instituţii.
Dorin Mărăşoiu: Doresc, în primul rând, să le mulţumesc proprietarilor de pădure care au avut încredere în acest proiect. Este un proiect ambiţios, modern, care se bazează pe încrederea şi sprijinul membrilor asociaţiei. Doresc, de asemenea, să mulţumesc domnului primar Gheorghiţă Boţârcă, fondatorul primei asociaţii a proprietarilor de pădure din judeţ. Această asociaţie care deţine o suprafaţă de circa 700 de hectare este, la rândul ei, fondator al Ocolului Silvic Privat „Stejarii Muscelului”.
Dorin Mărăşoiu încearcă o abordare cu totul diferită în construcţia acestui ocol silvic. „Încercăm să schimbăm mentalitatea în silvicultură şi să reclădim spiritul civic al membrilor asociaţiei noastre. Dorim o colaborare deschisă şi directă cu toţi proprietarii. Aceştia trebuie implicaţi în administrarea fondului forestier. Întregul personal va trebui să colaboreze cu proprietarii, personalul va fi de fapt angajat numai cu acordul proprietarilor. Vom veni în sprijinul micilor proprietari prin executarea de amenajări silvice, pentru ca aceştia să îşi poată exploata proprietatea. Încercăm, de asemenea, să regenerăm pădurea. Urmărim luarea în pază a pădurilor exploatate abuziv pentru a asigura regenerarea lor.”
Ocolul Silvic „Stejarii Muscelului” acoperă o arie geografică destul de mare, de la Bogaţi, la Topoloveni (circa 700 ha.), Priboieni (circa 700 ha.), Beleţi-Negreşti, piteşti, Bălileşti, Cotmeana, zona Vidraru etc.
Dorin Mărăşoiu a încercat, în mai multe rânduri, modificarea legislaţiei actuale, în special pentru a favoriza micii proprietari de pădure. Aceştia, datorită hăţişurilor legii, nu reuşesc, în numeroase cazuri, să exploateze propriile păduri. Conceptul de exploatare „minim o dată în viaţă” avansat de inginerul silvic Mărăşoiu va fi promovat acum cu o voce mult mai puternică.
Întâlnirea cu Dorin Mărăşoiu a luat sfârşit nu fără ca acesta să transmită un mesaj lucrătorilor din RNP care sunt nemulţumiţi de metodele de lucru din regimul de stat: „îi aşteptăm pe aceştia pentru formarea unui colectiv serios, lipsit de orgolii personale şi bazat pe profesionalism şi dragoste pentru pădure!”  M.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea