Mii de copii, și anul acesta, vizitează Fabrica de globulețe a lui Moș Crăciun din Curtea de Argeș

# Copilul tău își dorește? Oferă-i o vizită de neuitat!
Iată că, ușor-ușor, municipiul Curtea de Argeș devine tot mai cunoscut, și asta se datorează nu numai – precum înainte – mănăstirii omonime. Aici se dezvoltă ramuri industriale de atracție, precum Dr. Oetker, Steinel, IPEE și altele, dar se păstrează și tradiții vechi, iar aici, în domeniu, cea mai cunoscută, dar și iubită, este Fabrica lui Moș Crăciun.
Mii de copii și adulți din toate colțurile lumii iau cu asalt, în special în lunile de început ale iernii,  fabrica de globulețe a lui Moș Crăciun din Curtea de Argeș, ce a devenit celebră în lume. La Argcoms poposesc, zilnic, sute de autocare cu turiști, în special copii, care vor să vadă direct cum sunt create globurile de mâinile spiridușilor lui Moș Crăciun.  Mai mult, copiii își produc, aici, sub directa îndrumare a personajelor de poveste, propriile globulețe, personalizate frumos, obiecte pe care, apoi, le pot păstra.
Președintele Fabricii „Argcoms”, jr. Sandu Nichita: „Majoritatea vizitatorilor sunt copii și adolescenți – preșcolari și elevi până la liceeni – dar nu lipsesc nici adulți aflați în zonă la obiectivele turistice ca Mânăstirea Argeșului, Cetatea Poienari ori în drumeție spre Transfăgărășean. Alții, pur și simplu îi însoțesc pe copii pentru că vor să vadă cu ochii lor cum se pregătesc minunățiile ce împodobesc pomii de Crăciun, dar și cele din aria mesteșugului tradițional al civilizației ceramicii”.
Din mâinile celor 20 de meşteri ies, annual, milioane de globuleţe care ajung în casele familiilor din Europa şi America de Nord. ARGCOMS, una dintre puţinele societăţi cooperatiste meşteşugăreşti din ţară, are ca obiect de activitate ceramica tradițională decorativă și utilitară, realizarea obiectelor artizanale din lemn, artizanat textil, dar îl are angajat şi pe Moş Crăciun dar și mai multe Crăciuniţe.  În anul 1989, în luna august, se face prima livrare de globuri în SUA. De atunci și până în prezent s-au expediat pe piață fie la export, fie pe piață internă aproape 100 de milioane de unități de globuri din sticlă în SUA, Canada, Suedia, Germania, Italia, Franţa ori Australia.
Copilul tău își dorește să viziteze Fabrica lui Moș Crăciun? Oferă-i o vizită de neuitat! Podoabele de pom care prind viaţă aici sunt cu atât mai preţioase cu cât sunt lucrate manual. Chiar sub ochii copiilor, spiriduşii transformă sticla încinsă în globulețe, urşi sau oameni de zăpadă. Micuţii beneficiază de o excursie plină de magie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Aici se întâlnesc cu mesagerii lui Moş Crăciun, excursia având astfel şi o parte educaţională. Globurile de sticlă realizate la fabrica de la Curtea de Arges sunt destinate aproape exclusiv exportului, dar copiii pot lua acasă globulețe personalizate pentru cei dragi, pe care apoi le vor agăța în crengile bradului.
Laurențiu Stoica

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea