„Ibrahim” din Argeș - trimis în judecată pentru terorism

# Într-o discuție telefonică avută cu un prieten, Ionuț Cătălin Bălan îl amenința că „Eu pe tine o să-ţi iau gâtu' ca la puiu de găină!”
Pe 20 noiembrie a fost înregistrat la Curtea de Apel Pitești dosarul în care Ionuţ Cătălin Bălan, zis „Ibrahim”, este cercetat pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Pitești au finalizat cercetările și l-au trimis pe „Ibrahim” din Argeș în judecată. De asemenea, pe 23 noiembrie, judecătorii Curții de Apel Pitești au constatat „legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul BĂLAN IONUŢ – CĂTĂLIN, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Argeş. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului şi măsura asigurătorie a sechestrului instituit în faza de urmărire penală prin ordonanţa din 19.10.2017 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Serviciul Teritorial Piteşti”.

„Înainte să vină cineva… eu mă rugam exact ca un musulman da’ nu ştiam să mă rog, pentru că făceam în plus, făceam în minus”

Ionuţ Cătălin Bălan a ajuns pe 29 iunie după gratii pentru că ar fi plănuit atentate teroriste în România. Acesta ar fi fost convertit la Islam şi radicalizat într-o închisoare din Franţa, unde a petrecut o bună perioadă de timp, fiind condamnat pentru furt. În penitenciar, argeșeanul ar fi intrat în contact cu unii membri ai grupării jihadiste care a organizat atentatele de la Paris, din noiembrie 2015. Convertit la Islam, bărbatul şi-a luat numele de „Ibrahim”. După ispăşirea pedepsei, argeşeanul s-a întors în România, unde a început să strângă informaţii despre bazele militare româneşti şi să le trimită unor persoane direct implicate în organizaţia teroristă ISIS. În primăvara anului 2015, Bălan a mers în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, în zona Bazei Militare româno-americane Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, observând cu atenţie căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit, spun procurorii DIICOT. În plus, Ionuţ Cătălin Bălan s-a interesat de existenta unor persoane care sa fie dispuse sa lupte pentru „frații din Siria”.
Conform ziarului „Adevărul”, principalele probe ale procurorilor împotriva lui „Ibrahim” sunt stenograme ale unor discuţii telefonice şi ambientale, mărturii ale unor martori sau martori cu identitate protejată, monitorizări ale conturilor acestuia de facebook, respectiv rapoartele/înregistrările făcute de un colaborator sub acoperire şi un investigator sub acoperire. În timp ce analiza o bază militară din România, Ionuţ Cătălin Bălan îi explica amicului său –martor cu identitate protejată, care a primit pseudonimul „Grigore”- cum este viaţa de musulman în Franţa şi momentul în care a fost a fost atras de membrii unei grupări.
„Ionuţ Cătălin Bălan: Da. Şi m-a văzut în, în ... frate, mă duceam la moschee vinerea. A oprit ăla maşina …
Bărbat: A, te-a văzut că te duceai la geamie?
Ionuţ Cătălin Bălan: Da. Frate...
Bărbat: Şi te-a convins!
Ionuţ Cătălin Bălan: A venit cineva la mine, da’ înainte să vină, eu mă rugam exact ca un musulman da’ nu ştiam să mă rog, pentru că făceam în plus, făceam în minus, nu făceam corect nimic. Exact ca un musulman, aveam, ziceam... tot aveam. Făcusem rost de Coran, aveam casa mare, luasem casă de la primărie, de la stat, ştii.
Bărbat: O mai ai?
Ionuţ Cătălin Bălan: Da, o am şi acum.
Bărbat: Să n-o pierzi.
Ionuţ Cătălin Bălan: Nu, frate.
Bărbat: Trebuiesc păstrate”.

„O să vezi front de război, frate aicea”

Ionuţ Cătălin Bălan și-a luat notițe cu numele şi numerele străzilor din jurul bazei militare pe care o avea în vizor. El a explicat unei cunoștințe că trebuie să facă acest lucru pentru a nu fi perceput ca mincinos de tovarăşii lui: „Ce-au putut să facă românii aicea, auzi, să vezi aicea, frate, în curând o să vezi front de război, frate aicea”.

„Eu pe tine, o să-ţi iau gâtu' ca la puiu de găină!”

Procurorii DIICOT consideră că nivelul de radicalizare al lui Ionuţ Cătălin Bălan este scos in evidență de conținutul discuțiilor și convorbirilor purtate de acesta cu persoane din anturajul său. De cele mai multe ori „Ibrahim” îți exprima disponibilitatea de a recurge la gesturi extreme în numele lui Allah.
Ionuţ Cătălin Bălan: Eu pe tine, o să-ţi iau gâtu' ca la puiu de găină!
Prieten: Da, bine. Da, da...
Ionuţ Cătălin Bălan: Deci io... Tu înregistrează-mă pe mine acuma la telefon, eu o să spun rugăciunea aia, o să te... o să te filmez, când vi... când vin, o să te filmez şi-o să te pun pe Youtube!
Prieten: Hai, frate... serios.... (n.o.-neinteligibil)
Ionuţ Cătălin Bălan: Bă, tu auzi ce spun? Ollahladim, să moară băiatu' meu dacă te mint! Ollahladim dacă nu-ţi iau gâtu' ca la puiu de găină!
Prieten: Măi, frate...
Ionuţ Cătălin Bălan: În numele lu' Allah!
Prieten:.... (n.o.-neinteligibil)
Ionuţ Cătălin Bălan: Allah! Allah al tău! Allah al tău!
Prieten: Bine, videam, videam ce... (n.o.-neinteligibil)
Ionuţ Cătălin Bălan: Bă, tu n-auzi ce-ţi spun eu? Allah al tău, eu îţi iau gâtu' ca la puiu' de găină, bulangiule!”

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea