Directorul DJST Argeș a ignorat total raportul corpului de control al Ministerului Tineretului şi Sportului

# Laurențiu Achimescu: „Sunt prostii spuse de cei de la control, nimic nu este adevărat”

Vine controlul, pleacă controlul, dar directorul Achimescu de la DJST Argeș rezistă. Așa se rezumă, în ultimii ani, situația de la Direcția Județeană de Sport și Tineret Argeș. Raportul corpului de control al Ministerului Tineretului şi Sportului, raport întocmit de specialişti în urma verificărilor efectuate la Direcţie în vara acestui an, s-a întins pe 38 de pagini și a scos la iveală numeroase nereguli. Ce a făcut conducerea DJST Argeș vizavi de schimbările cerute în raport? Nimic, după cum recunoaște chiar directorul Laurențiu Achimescu.

„Când vin în control, ei fie anunță comisia de disciplină, fie organele de cercetare penală. Așa mi s-a întâmplat mereu”

În urma controlului au rezultat mai multe concluzi și măsuri generale. Dintre acestea cele mai importante au fost:
1. Sesizarea de către corpul de control al Ministerului a organelor de cercetare penală în legătură cu activitatea economică nerentabilă desfășurată, în lipsa condițiilor legale de autorizare, de către DJST Argeș - Baza Turistică Pitești – referitoare la prestarea serviciilor turistice către terți;
2. Sesizarea Comisiei de disciplină constituită la nivelul MTS în legătură cu activitatea directorului executiv Achimescu Laurențiu privind limitarea nejustificată a atribuțiilor directorului executiv adjunct – Bughiu Adrian;
3. Conducerea DJST Argeș va întreprinde, în regim de urgență, toate demersurile necesare în vederea autorizării Bazei Turistice Pitești pentru prestarea de servicii turistice, în condițiile legii, respectiv pentru obținerea certificatului de clasificare, a licenței și brevetului de turism. Termen: 30 de zile de la primirea Raportului de control. Răspunde: Director executiv Achimescu Laurențiu.
Cu toate acestea, șeful Direcției consideră că respectivul control s-a făcut de așa manieră încât să se găsească ceva împotriva sa, iar sesizarea organelor de cercetare penală de către corpul de control al Ministerului, asupra unor nereguli desfășurate la instituție, nu i se pare lui Achimescu ca fiind nimic important: „Ca și în ceilalți ani, atunci când vin în control, că li se par lor ceva, ei fie anunță comisia de disciplină, fie anunță organele de cercetare penală. Dintr-un raport poate, poate, poate… din toate punctele or găsi cei de la judiciar ceva. În sensul acesta s-a procedat cu mine mereu. Dar nu s-a găsit nimic”, ne-a precizat Achimescu.

L-am întrebat pe domnul director și dacă s-a obținut licența și brevetul de turism pentru Baza Sportivă Pitești, mai ales că termenul pentru îndeplinirea acestei măsuri a expirat încă de la sfârșitul lui noiembrie. Dar iar nu s-a făcut nimic. Cert este că în urma controlului din această vară de la DJST Argeș, Ministerul Tineretului și Sportului a dat ordinul 1723 din 16 noiembrie 2017, ordin ce face referire la aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare al centrelor de agrement, respectiv al bazelor turistice. Doar că imediat după ce a fost emis acest ordin, Achimescu a ignorat concluziile raportului și a luat în considerare doar acest act.

„Este o aberație cât casa această măsură. Eu am făcut contestație pe chestia asa. Ministerul mi-a răspuns printr-un ordin al domnului ministru, ordinul 1723 din 16.11. 2017. În acest ordin, care se referă la regulamentul cadru al bazelor turistice, vine domnul Ministru și îmi spune că este al nostru și că nu trebuie niciun fel de licență. Prostiile spuse de cei de la control, nimic nu este adevărat. Pentru prima dată se spune clar că baza turistică este în aceeași oală cu centrele de agrement. Noi ne subordonăm doar Ministerului Tineretului. Nu ne trebuie ce ne-a cerut corpul de control al ministerului”, a mai precizat Achimescu.

„Nu am dat nicio declarație la poliție în urma descinderilor din vară”

În vara acestui an Baza Sportivă din Exercițiu a fost călcată, dis de dimineață, de mascați. Aceștia au controlat documentele de cazare și masă ale celor găsiți în incintă, au ridicat și alte documente necesare, după care au dispărut la treaba lor. Neregulile găsite la descinderile din vară, coroborate cu concluziile Raportului de Control, au dus la îngroşarea dosarului de cercetare penală aflat în lucru la Poliţia Municipiului Piteşti - Biroul de Investigaţii Criminale. Vizaţi sunt, în primul rând directorul general, Laurenţiu Achimescu, dar şi, alături de acesta, Florean Vişan, şef serviciu, responsabil de “minunile” constatate în Baza Exerciţiu. Cu toate acestea, până în prezent nici Achimescu, nici Vișan nu au dat nicio declarație în fața organelor legii. „Referitor la chestiunea din această vară, nu am dat nici măcar o declarație. Măcar să mă întrebe ceva. Nici dl. Vișan. Dl. Vișan acolo nu ia prețul decât cu știința lui Achimescu și prin deciziile lui Achimescu. Vișan nu are dreptul să facă prețurile acolo. I-am dat un drept de a negocia prețurile, dar de la minimul legal în sus. Nici măcar nu s-a dat o simplă declarație. Poate că urmează la anul, peste doi ani, peste trei ani, peste nouă ani… Dar de regulă când este o cercetate, în cinci - șase luni, măcar o declarație trebuie dată, dar nu s-a dat niciuna”, a conchis Achimescu.

Directorul Achimescu, așteptat în fața Comisiei de disciplină constituită la nivelul MTS

Concluziile Raportului de Control au făcut referiri largi şi la modul în care directorul adjunct al instituţiei, Adrian Bughiu, a fost îngrădit şi limitat în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, rămânînd, practic, izolat faţă de activitatea DJST. Cu toate acestea, nici acum situația nu s-a schimbat. Iar neînțelegerile dintre Achimescu și Bughiu au ajuns la limita imposibilului… Din acest motiv, în cel mai scurt timp directorul Achimescu se va prezenta și în fața Comisiei de disciplină constituită la nivelul MTS în legătură cu limitarea nejustificată a atribuțiilor directorului executiv adjunct – Adrian Bughiu. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea