Sătenii din Berevoești implicați ca martori în dosare - agresați de rudele stăpânilor de sclavi

# Martor în dosarul sclaviei de la Berevoești: „Rudele inculpaților au căutat-o pe bunica. Aș vrea să fiu lăsat în pace, să nu mă mai deranjeze…”
Doar cinci dintre cei 38 de stăpâni de sclavi de la Berevoeşti au fost condamnaţi până acum, iar pe rolul Tribunalului Argeş se află mai multe dosare. Cert este că în dosarele rămase nesoluționate încă sunt audiați martorii, iar aceste demersuri devin din ce în ce mai greu de realizat mai ales că martorii sunt de negăsit deși au dat declarații în faza de urmărire penală. Deși sunt citați cu mandat de aducere, jandarmii nu le mai găsesc de urmă, iar în cazurile în care unii dintre martori sunt găsiți, aceștia refuză să mai facă declarații în fața judecătorului, precizând că nu-și mai amintesc ce au declarat la urmărirea penală. Dar motivul tăcerii este cu totul altul: rudele inculpaților agresează familiile celor care fac declarații împotriva acestora.

„Am doi copii de crescut și nu mai vreau să am nicio legătură cu inculpații”

Martorilor le este teamă de repercusiunile ce vor urma după declarațiile date în fața magistraților. Este și cazul unui martor care este consătean cu stăpânii de sclavi de la Berevoești. Acesta a fost audiat ca martor în dosarul în care este implicat clanul Furdui. Temător, bărbatul a precizat în fața magistratului că nu-și mai amintește de declarațiile date în faza de urmărire penală, iar apoi a mărturisit că familia sa este agresată de rudele inculpaților și că își dorește să nu mai fie deranjat de aceștia: „Aș vrea să fiu lăsat în pace, să nu mă mai deranjeze. În acest sens arăt  că rudele inculpaților au căutat-o pe bunica, strigă în jurul casei… Am doi copii de crescut și nu mai vreau să am nicio legătură cu ei. Sunt reale declarațiile de la urmărire penală în proporție de 70%”, a spus martorul la termenul din 10 ianuarie. În cazul martorilor care nu au putut fi aduși la termenul de judecată nici cu mandat de aducere, magistratul Tribunalului Argeș a trecut la citirea declarațiilor date de aceștia în fața procurorilor fără reaudierea lor. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea