Activitatea parlamentarilor argeșeni, în cifre, în primul an de mandat

# Andrei Gerea – cele mai puține propuneri legislative # Gheorghe Marin - cele mai multe propuneri legislative dintre senatorii argeșeni

În Camera Deputaților și în Senat se poate analiza activitatea parlamentarilor pe baza numărului de luări de cuvânt, propuneri legislative, întrebări și interpelări, respectiv moțiuni. Dintre cei treisprezece parlamentari de Argeș, nouă deputați și patru senatori, unii au fost mai discreți în activitate, alții mai vocali sau curioși… Cât de implicați au fost aleșii județului în primul an de mandat? Puteți afla din următoarea analiză.

Simona Bucura Oprescu - cel mai vocal parlamentar din Argeș

Dacă în primele șase luni din noul mandat Cătălin Rădulescu avea ca activitate doar luarea cuvântului, de 30 de secunde, la depunerea jurământului, deputatul s-a întors cu forță de muncă odată cu reprimirea în PSD, după suspendarea de șase luni. Rădulescu are 44 de propuneri legislative inițiate, șase întrebări și interpelări și trei luări de cuvânt.
În schimb, deputatului Simona Bucura Oprescu (PSD) îi place să vorbească, chiar mult dacă ținem cont de cifrele din activitatea parlamentară. Simona Bucura Oprescu este cel mai vocal parlamentar din Argeș, cu 31 de luări de cuvânt în 22 de ședințe și 12 declarații politice în ședințele Camerei Deputaților. De asemenea, aceasta mai are  55 de propuneri legislative, 16 interpelări și întrebări și o moțiune.
Deputatul Mircea Drăghici (PSD) are o activitate mai discretă - șase luări de cuvânt, plus una în Biroul Permanent,  18 propuneri legislative inițiate, șapte interpelări și o moțiune.  Aflat la primul său mandat de deputat, Nicolae Georgescu (PSD) s-a remarcat prin 16 luări de cuvânt, 14 declarații politice, 42 de propuneri legislative, 24 întrebări și interpelări și o moțiune.
Deputatul Radu Vasilică (PSD) are șase luări de cuvânt, 32 de propuneri legislative inițiate, o moțiune. Reamintim că acesta a fost rănit grav într-un accident de motocicletă petrecut în data de 25 noiembrie 2017, iar starea acestuia nu îi permite pentru moment să-și desfășoare activitatea, deși conform surselor acesta își dorește să-și ducă la bun sfârșit mandatul de parlamentar.
Nicolae Velcea (PSD), aflat la primul mandat, are treisprezece luări de cuvânt, douăsprezece declarații politice, 48 de propuneri legislative inițiate, 18 întrebări și interpelări, o moțiune.

Andrei Gerea – cele mai puține propuneri legislative

Un alt parlamentar cu activitate discretă este Andrei Gerea (ALDE) care are trei luări de cuvânt, plus alte două în Biroul Permanent, șase propuneri legislative și o moțiune. 
Față de acesta, deputatul PNL Dănuț Bica este cel mai „curios” parlamentar de Argeș și s-a remarcat prin cele mai multe interpelări. Dănuț Bica are douăsprezece luări de cuvânt și șase declarații politice, 40 de propuneri legislative inițiate, 45 interpelări și cinci moțiuni.
Deputatul USR Ionuț Moșteanu are 16 luări de cuvânt plus alte nouă în Biroul Permanent, 36 propuneri legislative inițiate, un proiect de hotărâre inițiat, șase întrebări și interpelări și șase moțiuni.

Gheorghe Marin - cele mai multe propuneri legislative dintre senatorii argeșeni

În schimb, în rândul senatorilor de Argeș, unul dintre cei mai activi este Gheorghe Marin, deși acesta este criticat în județul Argeș pentru că nu s-ar implica la fel de mult ca alți parlamentari. Senatorul PSD Gheorghe Marin se remarcă prin 17 luări de cuvânt în plen, 51 de inițiative legislative și o moțiune.
Aflată la primul mandat de senator, Cristina Stocheci (PSD)  a luat cuvântul în plen de trei ori și are 49 inițiative legislative, cinci declarații politice, cinci întrebări și nouă interpelări, o moțiune.
Senatorul Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, fost ministru al Cercetării, are șapte luări de cuvânt în plen, 28 de inițiative legislative, o declarație politică și o moțiune.
Senatorul Ion Popa (PNL) – trei luări de cuvânt în plen, 25 inițiative legislative, o interpelare și patru moțiuni.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea