Iubitorii Filarmonicii - la coadă la abonamente încă de la 6 dimineața

Managerul Filarmonicii Pitești, Jean Dumitrașcu, a creat un fenomen cultural absolut deosebit în municipiu. Iar acest lucru este dovedit și prin faptul că abonamentele la  Filarmonica Piteşti se vând ca pâinea caldă. Filarmonica Piteşti a pus în vânzare, începând de marţi, 23 ianuarie, de la ora 9.00, la sediul său, din Piteşti, Calea Bucureşti, Nr. 2, Centrul Multifuncţional (fostul Cinematograf Bucureşti), abonamente pentru perioada 1 februarie - 28 iunie 2018. Nu a contat că abonamentele au fost scoase la vânzare la ora 9.00 sau că instituția de cultură își deschide ușile la ora 8.00, melomanii au început să se strângă în fața Centrului Multifuncțional încă de la ora 6.00. Nu mai puțin de 20 de persoane s-au prezentat dis de dimineață ca să fie siguri că obțin biletele mult dorite la noua stagiune. În primele două ore de la punerea în vânzare a abonamentelor au fost vândute 70 de abonamente.
„Marți, când am scos la vânzare abonamentele, 20 de persoane au așteptat încă de la ora 6.00 dimineața. S-au vândut 70 de abonamente în două ore. În total, până acum s-au vândut 150 de abonamente”, a precizat managerul Jean Dumitrașcu.
Reamintim că preţul unui abonament este 600 de lei, la categoria A, respectiv, 400 de lei, la categoria B. De asemenea, preţ bilet concert loc categoria A - 40 lei; preţ bilet concert loc categoria B - 30 lei; preţ bilet concert extraordinar loc categoria A - 60 lei; preţ bilet concert extraordinar loc categoria B - 50 lei; tarif unic bilet concert educativ - 5 lei.
Pentru studenţi, pensionari, şomeri, precum şi adulţii cu handicap mediu şi uşor, tariful biletului se reduce cu 50%. Elevii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la concerte, cu excepţia celor educative, când este tarif fix.
Accesul la spectacolele susţinute de Filarmonica Piteşti este gratuit pentru: cetăţenii de onoare ai Municipiului Piteşti; elevii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român; posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 privind accesul gratuit la actul de cultură la nivel naţional al pensionarilor care au activat minim 10 ani în domeniul cultural-artistic; persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoanele care îi însoţesc.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea