Inculpații din ”Dosarul Cheresteaua”, în continuare, sub control judiciar
Luni, 29 Ianuarie 2018 11:27
Săptămâna trecută, pe 23 ianuarie, a avut loc la Tribunalul Argeș verificarea măsurilor preventive la o parte dintre inculpații din dosarul „Cheresteaua 1”, în care liderul grupării cercetate este Ion Andrei, zis Brânză, patronul Andris. Instanța a menținut măsura preventivă a controlului judiciar față de mai mulți inculpați. „În baza art. 208 alin. 5 şi art. 362 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse faţă de inculpaţii
ANDREI ION, ANDREI DANIEL-IONUŢ, ANDREI LIVIU GHEORGHIŢĂ, DOBRINOIU ELENA, LIXANDRU NICOLAE, MIHAI GHEORGHE, UŢĂ VASILE, TRĂISTARU ION, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 1163/P/2011 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii menţionaţi până la o nouă verificare a legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri. În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea minutei”, se arată în hotărârea instanței.
Dosarul în care au fost trimiși în judecată membrii clanului „Brânză”, angajaţi ai firmei Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului se află pe rolul instanțelor de aproape un an și jumătate. Următorul termen a fost stabilit pe 13 februarie.
”În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se arata în rechizitoriul procurorilor. S-a considerat că 23.000 de arbori au fost tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier. Conform procurorilor, cantitatea ar fi fost transportată dinspre zonele de exploatare către depozitul Andris printr-un număr de circa 1.000 curse auto.
A.V.




















