Scandal pe banii de finanțare între cluburile sportive din Bradu

# Se încearcă acreditarea ideii că Primăria Bradu aruncă banii pe formația locală, ceea ce este totalmente fals!

O, tempora, o, mores! (O, timpuri, o, moravuri!), par să strige, disperați, foștii dirijori, aflați, până recent, la comanda Primăriei Bradu. Pentru că vechea trupă, condusă de Frătică Florin Dragomir, dirija, cu larghețe, 500 de milioane de lei vechi pe lună către echipa de suflet, Atletic Bradu, echipă ce funcționa sub egida clubului cu același nume, avându-l ca președinte pe Soare Cristinel (Țîcă). Bani, deplasări, teren de sport, sală de sport. Toate acestea la cheremul grupului (bine) organizat menționat mai sus.
Venirea în primărie, ca șef, a lui Dan Stroe, a dus, rapid, la ruperea pisicii. Atletic Bradu, club privat, a răma s fără subvenția de 6 miliarde lei vechi pe an, rămânând să se descurce cu resurse proprii. În schimb, în urma consultărilor, sportul din Bradu a fost susținut, în continuare, de primărie, instituția investind în clubul de sport local, Real Bradu.
Imediat, au început atacurile, în mediul virtual desigur, pentru că acolo te poți deghiza într-un luptător al dreptății, chiar dacă ești un biet corupt. Atacurile în care s-a susținut ideea că Stroe aruncă, acum, sume mult mai mari pe un club sportiv clasat (la fotbal) mai jos (divizia a patra) decât privații de la Atletic nășiți, până recent, de Frătică (divizia a treia) au erupt. Doar că lucrurile nu stau deloc așa, din contra. Cheltuielile sunt sub jumătate și, culmea, ajung la toți, adică și la gimnastică, și la handbal dar și la fotbal.

De la 50.000 de lei lunar doar pe fotbal, la 20.000 de lei pentru toate

Așadar, s-a vehiculat ideea că, acum, se cheltuie un milliard de lei vechi pe lună cu întreținerea lui Real Bradu. Nimic mai neadevărat, ne-au comunicat oficialii clubului, care nu și-au mai luat salariul de peste o lună, tocmai din cauza lipsei finanțării, mai exact din cauza lipsei bugetului.
Real Bradu a primit, conform evidențelor acestora, circa 20.000 de lei lunar; mai exact, 1,3 miliarde lei vechi din mai până la 31 decembrie 2017. Suma s-a împărțit la toată lumea, beneficiind și divizia de handbal, cea de gimnastică, dar și cea de fotbal junior. Mulți copii, peste 80, toți din localitate. Adică, mai exact, cei cărora trebuia să li se ofere șansa să desfășoare o activitate sportivă subvenționată. Iată cum au comentat atacurile oficialii de la Real Bradu:
Clubul Sportiv Real Bradu
22 ianuarie la 20:40
În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, pe o pagină de facebook, cu autor necunoscut și care încearcă să arunce cu noroi la adresa activității noastre, fără să aibă nicio dovadă, am dori să facem câteva precizări și să spunem poziția oficială a Clubului nostru:
Clubul Sportiv Real Bradu a fost înființat din dorința de a atrage în viața  sportivă locuitorii comunei noastre și în special copiii de pe raza comuneiBradu.
Avem în prezent activitate în cadrul a 3 secții:
FOTBAL, unde avem echipa de seniori (ai cărei jucători au evoluat din plăcere, până în prezent niciun jucător nefiind remunerat)
FOTBAL – JUNIORI  unde avem 4 grupe de copii, în total 60 de copii (20 din Bradu)
GIMNASTICĂ, unde avem în prezent 40 de copii (toți din Bradu)
HANDBAL, unde avem 18 copii (14 din Bradu)
Cât privește bugetul Clubului nostru, de la înființare, din luna mai 2017 și până în prezent, ne-au fost alocați 130.000 lei (1 miliard 300 milioane ), din care s-au plătit:
- Echipamente Fotbal seniori +materiale necesare funcționării +mingi
- Echipamente Fotbal juniori
- Echipamente gimnastică + materiale necesare activității (saltele, spaliere)
- Echipamente Handbal + mingi
- Turnee Gimnastică (Buzău,București de 2 ori,Bușteni) care includ taxa de participare,transport, cazare și masă pentru toți copiii participanți
- Taxe AJF, taxe AJH
- Salarii antrenori
Toate cheltuielile noastre se pot verifică și dovedi în actele contabile.
Clubul Sportiv Real Bradu este un club nou, curat, care dorește să aibă o activitate cât mai transparență și orice asociere cu vechiul club nu ne face cinste.
PS : În 2 luni și jumătate de activitate, am reușit să atragem în cadrul Clubului Sportiv Real Bradu aproximativ 80 de copii de pe raza comunei noastre, doritori să practice sportul de performanță.
Gimnastică:40
Fotbal:25
Handbal:15
Succes copii !!!

Culmea culmilor: încasări de peste 80 miliooane de lei vechi din închirierea terenurilor de sport

Ionuț Nae, noul director al Clubului Real Bradu, ne mai dezvăluie ceva: ”De două luni și jumătate, de când am ajuns în această funcție, am făcut toate demersurile pentru a eficientiza activitatea clubului. Am cumpărat casă de marcat și, doar în aceste două luni, am reușit să încasăm 8400 de lei din închirierea arenelor sportive. Este un început frumos, dorim să dezvoltăm acest sistem care ajută la completarea veniturilor clubului.”
Întrebat cum se încasau, până acum, banii din chirii, noul director nu a putut să ne ofere un răspuns: ”Nu știu, chiar nu știu cum s-a închiriat această sală de sport în ultimii opt ani. Eu acum am cumpărat casa de marcat, pentru că aici nu a existat una până acum…”
Întrebat și cu privire la miliardul virtual, primit, lunar, pe facebook, de club, directorul Ionuț Nae a replicat: ”Nu are rost să discutăm asemenea aberații. Noi nu ne-am luat, până în acest moment, nici eu, nici antrenorii, salariile. Despre ce milliard aberează oamenii aceia?!...”
A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea