Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș: „La nivelul inspectoratului nu au existat probleme în urma evaluărilor psihologice”

# „Sesizările împotriva polițiștilor au scăzut în 2017 comparativ cu anul precedent”, mai precizează comisarul-șef Bogdan Berechet
Săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș s-a organizat o conferință de presă  în care au fost prezentate principalele  rezultate obţinute de instituţie în anul 2017.  Cu ocazia acestui eveniment, comisarul-șef Bogdan Berechet, șeful IPJ Argeș, ne-a acordat un interviu în care vorbește despre principalele probleme cu care s-a confruntat Inspectoratul pe parcursul anului trecut. Pe 30 august 2017, Bogdan Berechet a fost numit temporar șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș. Cariera sa este una impresionantă. A intrat în Poliţie în 2002, a fost comandant al IPJ Vâlcea, adjunct la IPJ Vâlcea, Şef Serviciu la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeş, director adjunct la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul M.A.I., ofiţer specialist la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, I.G.P.R. - Brigada C.C.O. Piteşti şi ofiţer principal la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Argeş.

„Voi participa la concursul pentru șefia IPJ Argeș”

# Ați început anul 2017 în fruntea IPJ Vâlcea. În anul 2018 sunteți la conducerea IPJ Argeș. Care este cheia succesului?
- Oare există o cheie a succesului? Este vorba de devotamentul pe care l-am avut față de profesie, lucru care a fost apreciat la nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliției Române. Nu pot decât să mă simt cu totul onorat de propunere. Sper să dovedesc și la conducerea IPJ Argeș că vom avea rezultatelele pe care le așteaptă cetățenii. Una dintre prioritățile noastre o reprezintă practic siguranța argeșenilor.
# Sunteți împuternicit la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș. Când va fi scos postul la concurs? Veți participa la acest concurs?
- Cu siguranță, dacă postul va fi scos la concurs, voi participa. Deocamdată, în 2017, a fost o ordonanță prin care aceste funcții au fost blocate. Printr-un memorandum aprobat de Guvern se încearcă deblocarea și practic pornirea acestor concursuri pe funcții de conducere. Deja jumătate dintre locurile vacante au început să se scoată. Și la IPJ Argeș, în perioada următoare, vom avea în jur de 4-5 funcții de conducere care urmează a fi scoase la concurs. În general, s-a mers pe scoaterea la concurs a posturilor unde există a doua împuternicire.

„Sunt diferențe multe între IPJ Argeș șI IPJ Vâlcea”

# Ați prins prezentarea bilanțului ca șef, atât la IPJ Vâlcea, în 2017, iar acum la IPJ Argeș. Care sunt principalele diferențe dintre cele două inspectorate de poliție?
- Diferențe sunt multe. Ca și situație operativă, Argeșul este mult mai încărcat. Aici putem discuta de locuitorii care sunt în număr mai mare decât cei din județul Vâlcea, vorbim de situația economică care este mult mai bună. Dacă în ștatul de funcționare aveam 1021 de funcții în subordine la Vâlcea, aici, în Argeș, am aproape 1500 de funcții în subordine. Dacă mergem pe mai multe paliere, există multe diferențe, atât pro cât și contra.
# Cum stați cu personalul la nivelul inspectoratului?
- Avem un procent de încadrare de 83,8%. Deficitul în cursul anului trecut a mai fost acoperit prin repartizarea către inspectorat a unui număr de aproximativ de 30 de polițiști. Măsurile dispuse de Minister prin angajările din sursă externă și micșorarea  timpului de școlarizare vor acoperi, în timp, acest deficit cu care ne confruntăm.
# Pe parcursul ultimilor doi ani au fost scoase mai multe posturi vacante prin încadrare din sursă externă. Au fost cazuri în care polițiștii care au promovat concursul au vrut să iasă din sistem din diferite motive ?
- Nu avem situații. După cum știți, de când au fost încadrați au știut pe ce funcții se duc. Mulți dintre ei și-ar dori să plece pe alte funcții, în schimb, așa cum e prevăzut în lege, trei ani de zile nu au voie să se mute. Și-au ales postul de când au susținut examenul... Mare parte dintre funcțiile scoase la concurs au fost pe ajutor șef de post, în mare parte în mediul rural. Rămâne de datoria noastră să îmbinăm pregătirea lor profesională, tinerețea lor, cu experiența și practica pe care o avem. Încercăm să îi susținem în a face actul polițienesc atât cu autoritate cât și cu fermitate.
# Care este stadiul unor dosare precum „Cheresteaua 2”, „Cheresteaua 3” sau „Balastiera 2”?
- Nu au venit expertizele. Lipsa expertizelor este unul dintre motivele pentru care se trenează soluționarea unuor dosare.
# Câte cazuri de abateri ale polițiștilor au fost și ce sancțiuni s-au dat?
- Au fost mai multe atenționări ale polițiștilor. Să știți că sesizările împotriva polițiștilor au scăzut în 2017, comparativ cu anul precedent. Au fost și mai multe atenționări. Cinci agenți de poliție pot să vă spun că au fost sancționați disciplinar cu sancțiune scrisă. Ca atenționare a fost o cifră mai mare. În rest, nu au existat alte sancțiuni.
# În ceea ce privește numărul dosarelor cu autor necunoscut, care este stadiul acestora la nivelul IPJ Argeș?
- Ca și procent, acestea sunt în scădere. Avem o creștere la soluționarea dosarelor cu autor necunoscut, în mare parte chiar prin identificarea autorilor. În anul 2017 au fost soluționate cu 13% mai multe dosare cu autori necunoscuți decât în anul precedent. O mare parte din „AN-uri” sunt ceea ce înseamnă infracțiune stradală. Ne ducem spre furturile simple, cum le spunem noi, cele de  furturi componente auto, că sunt ștergătoare, capace etc…
# La începutul acestui an a izbucnit cazul polițistului  arestat pentru pedofilie și a modului în care se dau testările psihologice la admiterea în Poliție, respectiv la evaluările periodice. Cum vedeți dvs. aceste teste?
- Cel mai bine ar trebui să discutați cu specialiștii. Noi avem psihologul unității. Se fac întotdeauna evaluări periodice. Unde avem semnalări de situații speciale, există un pachet diferit de teste și întotdeauna am acordat atenție fiecărui caz în parte. La nivelul IPJ Argeș  nu am avut probleme în acest sens.
Interviu realizat de Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea