Doina Panaete în dublă ipostază, marți, la Centrul Cultural Pitești

# Expoziţie de pictură și lansare de carte, ambele sub semnătura artistei
Dublu eveniment cultural, având ca actor principal pe Doina Panaete, marți, 6 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești. Centrul Cultural Pitești, Liga Scriitorilor Români-Filiala Argeș și redacția revistei „Carpatica” au organizat o nouă ediție a Cenaclului „Armonii Argeșene”, coordonat de redactorul-şef al revistei Carpatica, scriitorul Nicolae Cosmescu. Manifestarea a cuprins, ca element central, prezentarea cărții de poezie „Prin labirintul vieții”, de Doina Panaete, precum și vernisajul expoziției de pictură, sub genericul „Simfonia Doinei”, realizată de aceeași autoare.

Creațiile tinerei autoare au fost apreciate nu numai de scriitorul Nicolae Cosmescu, ci și de publicistul Gheorghe Mohor, de preotul Cornel Sârbu, de poeta Simona Vasilescu, scriitorul și profesorul Vasile Ghițescu, artistul plastic Lidia Nica și de președintele Ligii Scriitorilor Români – filiala Argeș, poetul Adrian  Mitroi.
Creațiile artistice ale Doinei Panaete au fost apreciate nu numai de numerosul auditor, ci și de personalități marcante ale culturii. Înaltul Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului scrie, în Argumentul introductiv al volumului de versuri proaspăt lansat: ”Cine scrie poezie adevărată are inspirația de la Duhul Sfânt! De aceea, poezia face renumele celui care-și odihnește condeiul în culorile curcubeului străluminat de lumina neapusă harului.

Poeziile sunt scutite de moarte… Cred că așa a simțit și Doina Gabriela Panaete, când s-a gândit să încerce a scrie poezie izbăvitoare și odihnitoare de suflet. Îi doresc să scrie poezie în așa fel, ca să bucure sufletul, cum bucură ochii și inima aranjamentele florale ale mamei sale, Olga!”
Cuvinte de laudă pentru creațiile poetice ale tinerei autoare au mai avut, în partea introductivă a volumului, și alte nume mari precum: Preacuviosul Ioasaf, scriitorul George Rotaru, Tudor Pendiuc și Laurențiu Zidaru.
Nu numai poeziile, dar și tablourile talentatei Doina Panaete s-au bucurat de aprecierile numeroșilor prieteni prezenți, marțea trecută, la dublul eveniment. Așa cum déjà este cunoscut, pe pânzele tinerei artiste își găsesc o fericită îmbinare elemente clasice, alături de inovații de efect, precum folosirea unor acuarele cu efect fosforescent, ce dezvăluie, în lumina slabă a nopții, valențe noi subiectelor reproduse. Felicitări!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea